Câți bani pune deoparte Lino Golden lunar. Artistul a dezvăluit ce investiții face acum, după ce a pierdut sume mari: „Am minim 7 concerte pe lună”

Într-o discuție sinceră despre finanțe și stil de viață, Lino Golden a dezvăluit sumele impresionante pe care le câștigă lunar. Artistul a vorbit deschis despre greșelile financiare din trecut, stilul de viață cumpătat alături de soția sa și noua strategie de investiții pe care se bazează pe termen lung.
Alina Costache
17 aug. 2026, 13:55
Câți bani pune deoparte Lino Golden lunar. Artistul a dezvăluit ce investiții face acum, după ce a pierdut sume mari:
Câți bani pune deoparte Lino Golden

Lino Golden locuiește în zona Cernica și duce o viață surprinzător de temperată din punct de vedere al cheltuielilor zilnice. Deși mulți s-ar aștepta ca el să ia masa doar în restaurante exclusiviste, cântărețul mărturisește că mănâncă în oraș de maximum trei ori pe săptămână, preferând mâncarea gătită acasă alături de soția lui.

Citește și: Lino Golden și Diana s-au căsătorit. Primele imagini cu cei doi miri. Au strălucit în ținute elegante

Lino Golden: „Am făcut investiții foarte proaste în tinerețea mea”

„Intervievator: Ghicesc câți bani reușești să pui deoparte pe lună. Te bagi?

Lino Golden: Da.

Intervievator: În ce zonă stai?

Lino Golden: Cernica.

Intervievator: De câte ori pe săptămână mănânci în oraș?

Lino Golden: De trei ori, maxim. Eu și soția mea gătim acasă.

Intervievator: De câte ori pe an plecați în vacanță?

Lino: De trei, patru ori pe an în străinătate. În țară, mergem mai des.

Intervievator: Câte concerte, evenimente ai pe lună?

Lino: Minim șapte, maxim 20.

Intervievator: Destul de dificil. Din ce mi-ai spus tu cred că reușești pe lună să pui deoparte între 3.000 și 4.000 de euro?

Lino: Am avut, mulțumesc lui Dumnezeu, și luni mai bune. Dar într-o lună standard, în care să zicem că e totul pe o linie de plutire și nu e o lună bună, undeva la 6.000 și 8.000 de euro. Mai am și o altă sursă de venit, nu e doar asta (n.r. muzica), tot din zona artistică, chestii digitale.

@digital12345672 Acest conținut are rolul să educe tânăra generație despre gestionarea responsabilă a banilor și evitarea greșelilor financiare. Un clip strict informativ, creat pentru a promova decizii financiare mature și echilibrate. #educatiefinanciara #educatie #bani #magazin #linogolden ♬ original sound – ProfitWay.ro 0767866589

Intervievator: Și te-ai gândit să investești undeva banii aceștia?

Lino: Am făcut investiții foarte proaste în tinerețea mea, mașini și alte lucruri care și-au pierdut valoarea. Am avut noroc să cumpăr și imobiliare, și pe viitor tot asta o să fac, la fiecare sumă strânsă, considerabilă, iau câte un imobil.

Intervievator: Dar la un magazin online, te-ai gândit vreodată să-ți deschizi?

Lino Golden: M-am gândit, dar nu mai mult de stadiu de gând.

Intervievator: Ce sfat ai da tinerilor, privind investițiile?

Lino: Să nu facă ce am făcut eu, adică să investească în mașini, haine, lucruri de genul care își pierd valoarea instant. Ok, poate îți dau o plăcere de moment și îți bucură anumite părți ale sufletului, dar pe parte de investiții, nu. Maxim bijuterii care sunt din aur, care își păstrează valoarea. Sau mai bine, investesc în vacanțe și rămân cu amintiri”.