Prognoza meteo de la final de august până la jumătatea lunii septembrie: Temperaturi mult mai ridicate decât normalul în cea mai mare parte a ţării. Unde va ploua

Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile vestice şi centrale, în săptămâna 17-24 august, iar precipitaţiile vor fi deficitare pe întreg teritoriul României. Temperaturile se vor menţine peste mediile climatologice şi în ultima săptămână din august, urmând ca în prima jumătate a lunii septembrie să se apropie de valorile normale în cea mai mare parte a ţării, arată estimările pentru următoarele patru săptămâni, anunţate marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Alina Costache
18 aug. 2026, 09:41
Prognoza meteo de la final de august până la jumătatea lunii septembrie: Temperaturi mult mai ridicate decât normalul în cea mai mare parte a ţării. Unde va ploua
Produsele care s-ar putea scumpi din cauza fenomenelor meteo extreme

ANM a anunțat prognoza meteo de la final de august până la jumătatea lunii septembrie. Potrivit estimărilor meteorologice, în săptămâna 17-24 august, temperatura medie a aerului va avea valori mult mai ridicate decât cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în vestul şi centrul ţării. Excepţie va face sud-estul teritoriului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale. În acelaşi interval, regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 24 – 31 august temperatura medie a aerului va fi mai ridicată decât normalul climatologic al perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii estimate vor fi, în general, apropiate de cele normale.

Citește și: 2026 se apropie de recordul absolut de temperatură. Ar putea fi unul dintre cei mai fierbinți ani din istorie

În săptămâna 31 august – 7 septembrie temperaturile medii vor avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile sud-vestice, în timp ce în restul ţării se vor situa în jurul valorilor normale. Regimul pluviometric va fi, în general, apropiat de cel normal pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Citește și: Prognoza meteo 18 august. Caniculă în sudul României, în timp ce în vest se răcește și vin ploi. Temperaturile scad cu 10 grade

În săptămâna 7 – 14 septembrie mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, iar în restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor multianuale. Regimul pluviometric va fi, în general, deficitar în majoritatea regiunilor.