Maia Sandu acuză Rusia că trimite intenţionat drone în Republica Moldova: „Am văzut şi în România, şi în Polonia”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că unele drone sunt trimise intenționat în spaţiul aerian al țării și că, astfel, Rusia testează capacitatea de reacție a Chișinăului și a țărilor vecine. „Am văzut și în România, și în Polonia”, a precizat aceasta. 
Alina Costache
18 aug. 2026, 10:46
Maia Sandu acuză Rusia că trimite intenţionat drone în Republica Moldova: „Am văzut şi în România, şi în Polonia”

În timpul interviului difuzat de Teleradio Moldova, președinta Maia Sandu a fost întrebată dacă survolările neautorizate ale spațiului aerian de către drone sunt o întâmplare sau, prin acestea, Rusia testează capacitatea de reacție a Republicii Moldova și a țărilor vecine.

„Eu cred că unele ajung din întâmplare și altele ajung pentru că sunt trimise, și nu doar în spațiul nostru aerian, dar și în spațiul aerian al altor state din regiune. Am văzut și în România, și în Polonia. Deci, judecând după traiectoria acelor drone, putem spune care sunt trimise intenționat și care sunt acolo din întâmplare. Și într-un caz, și în altul, aceste drone violează spațiul aerian al țării noastre. Și într-un caz, și în altul, ele reprezintă pericol pentru oameni, și singurul care se face vinovat, singura parte care se face vinovată de aceste lucruri este Federația Rusă, care a început acest război”, a răspuns Maia Sandu.

Vezi și O dronă a explodat în Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian. Maia Sandu: Unele drone ajung nu din întâmplare, ci „pentru că sunt trimise” în Moldova şi România 

De asemenea, președinta Republicii Moldova a susținut că o eventuală expulzare a ambasadorului agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, nu va opri survolările neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone.

Nici notele de protest transmise de Chișinău nu schimbă politica Federației Ruse: „Sigur că noi putem să trimitem note de protest, putem să trimitem oameni acasă, dar de la asta, din păcate, nu se schimbă politica Rusiei. (…) Lucrurile care pot să aibă impact este un sprijin mai mare pentru Ucraina. (…) Altfel, am văzut în toți acești ani că Federației Ruse nu-i pasă de notele de protest”, a adăugat Maia Sandu.

Întrebată dacă se gândesc autoritățile de la Chișinău să aplice măsuri mai drastice în acest sens, președinta Rep. Moldova a spus: „Măsurile drastice sunt cele care pot opri războiul. (…) Aceste măsuri țin de ajutorarea Ucrainei”.

O dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova pe 16 august, în jurul orei 04:30. Aceasta a venit dinspre Ucraina, a zburat 18 minute deasupra țării și s-a îndreptat spre Galați. Potrivit Ministerului Apărării, aceasta era de tip Shahed 138 (Geran 2) și a fost doborâtă în jurul orei ora 05.00.

Citește și Cinci drone detectate de radare MApN în apropiere României. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol, autoritățile sunt în alertă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Gigi Becali, decizie „la cald” imediat după FCSB – FC Botoșani. „A plecat din România!”. Exclusiv
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Ianis Hagi, în dubiu pentru națională! De ce a ratat startul sezonului și ce urmează pentru mijlocaș
MediaFlux
Horoscop 18 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine are parte de certuri, bani pierduți și surprize neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat