Accident grav pe Centura ocolitoare a Timișoarei, în apropiere de Moșnița Nouă. Un bărbat a murit ce a intrat cu maşina într-un TIR.
”În jurul orei 12:05 am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier produs într-o parcare de pe Centura Timişoarei, în apropiere de localitatea Moşniţa Nouă. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 10 pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD tip C cu medic”, a transmis ISU Timiş.
Potrivit pompierilor, în accident a fost implicat un autoturism, în care se afla doar şoferul, care a intrat în plin într-un TIR parcat.
„Din primele verificări efectuate, a reieșit că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, a condus un autoturism dinspre Moșnița spre Ghiroda, iar la un moment dat, ar fi pătruns într-o parcare situată pe partea dreaptă a sensului său de mers, unde a intrat în coliziune cu o semiremorcă staționată”, a transmis Poliția.
În urma impactului, şoferul a rămas încarcerat, iar medicii au constatat decesul acestuia.