Pierdere imensă pentru lumea academică română. S-a stins, la 72 de ani, fondatorul Agenției Spațiale Române, Marius Piso, care era și vicepreședinte al Academiei Internaționale de Astronautică.
Reputatul om de știință a murit duminică seară, în urma unui atac cerebral.
”Cu profund regret și tristețe vă aduc la cunoștință faptul că astă-seară, 16 august, în urma unui atac cerebral, a încetat din viață Marius-Ioan Piso, fost președinte de succes al Agenției Spațiale Române, vicepreședinte al Academiei Internaționale de Astronautică.
Este o mare pierdere pentru astronautica națională și internațională, pentru noi toți. Dumnezeu să îl ierte!”, a scris, pe Facebook, Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spațiu.
Doctor în fizică, cercetător de top și ”arhitect al diplomației științifice”, după cum îl descriu apropiații, Marius Piso a fost cel de numele căruia s-a legat faptul că România, în 2011, a devenit al 19-lea stat membru al Agenției Spațiale Europene (ESA) – pas considerat esențial pentru cercetarea și industria tehnologică națională.
Trupul neînsuflețit al marelui dispărut a fost depus luni seară la capela Cimitirului Bellu din Capitală.
Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 19 august, începând cu ora 13:00, scrie qmagazine.
Comunitatea științifică și apropiații reputatului fizician au transmis numeroase mesaje în memoria acestuia.
”Cu profundă tristețe anunț plecarea dintre noi a prietenului meu, dr. fiz. Marius-Ioan Piso – un mare om de știință, un vizionar și unul dintre vârfurile de lance ale cercetării spațiale și industriei aerospațiale românești. Fost președinte și director executiv al Agenției Spațiale Române, Marius Piso a avut un rol fundamental în dezvoltarea programului spațial național și în aderarea României la Agenția Spațială Europeană. A purtat numele țării noastre cu demnitate și autoritate în cele mai înalte foruri științifice internaționale.
A fost vicepreședinte al Academiei Internaționale de Astronautică și al Boardului său de conducere, ales pentru mandatele 2019–2021, 2021–2023 și 2023–2025, fiind reales pentru perioada 2025–2027. A coordonat publicațiile și comunicarea IAA, a fost președintele Consiliului revistei ‘Acta Astronautica’, șeful delegației IAA la Organizația Națiunilor Unite și reprezentantul Academiei în Comitetul ONU pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic – UN-COPUOS.
Dincolo de toate aceste funcții și recunoașteri internaționale, rămâne omul pe care l-am cunoscut și prețuit: o minte strălucită, un caracter puternic, un prieten generos și un român care a crezut în capacitatea țării sale de a privi și de a ajunge tot mai sus.
România pierde un reper. Știința pierde un vizionar. Eu pierd un prieten. Condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit.
Drum lin printre stele, dragă Marius! Dumnezeu să te odihnească în pace! Este incredibil să scriu aceste rânduri. Incredibil”, a scris, pe Facebook, prof. univ. Silviu Gurlui.
Citește și A murit Hayden Panettiere. Actrița din „Heroes” și „Nashville” avea doar 36 de ani