Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, în 17 august, că amendamentul ”Fritz” din noua lege a integrității este constituțional. Judecătorii constituționali și-au argumentat decizia prin faptul că ”legea nouă se va aplica atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute”.
Edilul Timișoarei a reacționat ironic. ”Putem sta liniștiți: a motivat CCR-PSD că sancțiunea nu mi se aplică mie, ci mandatului meu”, a scris vineri seară, pe Facebook, Dominic Fritz.
Oana Țoiu, colegă de partid a lui Dominic Fritz, consideră că decizia CCR ”este o greşeală (…) imposibil să fie explicată”.
”Ce a făcut Curtea Constituţională a României este o greşeală care este imposibil să fie explicată. Şi cuvântul greşeală, de fapt, nici nu cred că este potrivit, pentru că o greşeală o faci atunci când ai o bună intenţie şi nu reuşeşti să o duci până în practică pentru că ai greşit pe parcurs. E cât se poate de clar că avem numiri politice la Curtea Constituţională a României, aşa e şi procesul de altfel, de data asta vorbesc în calitate de vicepreşedinte USR şi de parlamentar. Noi avem un set de modificări propuse în Parlament, de mulă vreme, care ar fi asigurată o mai mare şi o mai bună neutralitate în procesul de nominalizări şi de semnare a judecătorilor la CCR, dar în acest moment am văzut o majoritate şi e destul de clar ce partide au nominalizat judecătorii care au votat acest lucru, care este negru pe alb imposibil de explicat”, a spus Țoiu.
Ministrul interimar al Externelor critică, în același context, aria retroactivă de aplicare a amendamentului ce-l vizează și pe Fritz.
”Chiar dacă nu eşti expert în drept, chiar dacă nu eşti expert în drept constituţional, poţi să te uiţi, ca cetăţean, la pretenţia pe care o ai de la statul tău. Şi pretenţia de predictibilitate, pretenţia că nu ţi se vor aplica pedeapse inventate la şase ani de la momentul în care e judecată situaţia care te priveşte. Evident că cetăţenii trebuie să aibă această aşteptare legitimă, că investitorii trebuie să aibă această aşteptare legitimă, că partenerii internaţionali trebuie să aibă această aşteptare legitimă, că nu poate să fie pentru o persoană sau pentru un partid politic care deranjează, inventate pedeapse care să fie aplicate pentru situaţii de acum patru, cinci, șase ani în urmă. Ce este îngrijorător, dincolo de voturile politice, este ce pare a fi o ameninţare a regulilor într-un stat de drept. Şi acest lucru e extrem de grav, dincolo de un politician sau altul, dincolo de Dominic Fritz şi de USR.
E îngrozitor că această muncă, acest parcurs al României, să ajungă să fie pus sub semnul întrebării cu o decizie a CCR care, evident, încalcă chiar şi principiile de bază pe care poate să le înţeleagă orice cetăţean din aşteptările pe care le are de la Constituţie şi de la statul român”, a declarat, la postul B1TV, Ţoiu.
La argumentele judecătorilor constituționali a reacționat, pe Facebook, și deputatul USR Alexandru Dimitriu, care vorbește despre ”fraudarea Constituției comisă chiar de CCR”.
În postarea sa, Dimitriu susține că CCR ” s-a transformat într-o cârpă de șters bocancii cu care PSD calcă în picioare statul de drept din România”.
În opinia deputatului USR, motivarea deciziei CCR este ”demnă de un regim dictatorial care caută să-și execute oponenții politici”.
”Am citit motivarea de la un capăt la altul și nu am găsit o decizie discutabilă, ci o construcție ridicată pas cu pas ca să ajungă la un rezultat stabilit dinainte, în care Curtea se contrazice singură de patru ori în același document.
Începe prin a-și cita propria Decizie 9 din 1994, aceea care spune că, atunci când o lege nouă schimbă starea legală anterioară, efectele deja produse din raportul vechi nu mai pot fi modificate, iar a decide altfel ar însemna încălcarea principiului neretroactivității. O citează, o aprobă, o folosește ca temelie a raționamentului, iar câteva pagini mai încolo hotărăște exact pe dos, fără să se obosească să explice ce anume face cazul lui Dominic Fritz atât de special încât regula să nu i se aplice.
Merge mai departe și, când analizează articolul 25, scrie limpede că avem de-a face cu două sancțiuni administrative aplicate titularului funcției, demnității sau mandatului, pentru ca apoi, ajungând la norma care îi ia efectiv mandatul primarului Timișoarei, să susțină că aceasta nu ar reglementa o sancțiune personală aplicabilă titularului, ci doar ar înceta o funcție viciată prin fapta titularului ei. Cu alte cuvinte, nu se pedepsește omul, ci se vindecă funcția, ceea ce în lumea reală sună cam ca și cum nu i-ai lua permisul șoferului, ci ai vindeca mașina de amintirea unei depășiri. Numai că mandatele nu comit conflicte de interese, oamenii le comit, iar cel care rămâne pe drumuri nu e mandatul, ci primarul ales de două ori de timișoreni.
Ca să nu se simtă lipsa de logică, Curtea își repetă și propria formulă consacrată, aceea că neretroactivitatea are o valoare absolută și că legiuitorul nu poate institui nicio derogare de la ea, pentru ca la câteva paragrafe distanță să pună acest principiu absolut pe un cântar față de integritatea funcției publice și să constate că a doua atârnă mai greu. Or, absolut înseamnă tocmai că nu se pune pe cântar, iar din clipa în care l-au așezat acolo au recunoscut singuri că nu mai era absolut.
Și abia acum vine partea și mai spectaculoasă. Pentru a justifica întreaga construcție, Curtea se sprijină pe articolul 6 alineatul 6 din Codul civil, dar nu îl aplică, ci scrie în motivare, cu două cuvinte în latină, „ad similis”, adică prin asemănare. Motivul e simplu: acel articol enumeră limitativ situațiile în care legea nouă poate prinde efectele viitoare ale unor raporturi vechi, adică starea civilă, capacitatea persoanei, căsătoria, filiația, adopția, obligația de întreținere, proprietatea și vecinătatea, iar integritatea funcției publice nu apare acolo nicăieri. Prin acele două cuvinte, Curtea recunoaște ea însăși că nu are niciun text de lege pe care să se sprijine și împrumută unul care nu i se potrivește, ca să ia mandatul unui primar.
Era suficient să dea pagina. Câteva articole mai încolo, tot în Codul civil, la articolul 10, scrie negru pe alb că legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Adică exact ce le era interzis să facă: o sancțiune nu se dă niciodată prin asemănare. Curtea nu a uitat articolul 10 din întâmplare, l-a ocolit, pentru că dacă îl citea nu mai avea cum să scrie decizia asta.
Nu mai vorbim de interpretare, ci de improvizație, iar improvizația a fost scrisă pentru un singur om, deși de mâine se poate folosi împotriva oricui, pentru că din ea rezultă că orice faptă din trecut poate primi o pedeapsă nouă atâta timp cât cineva găsește un interes public care ar continua să fie afectat. În România nu mai există trecut încheiat, există doar un prezent care se rescrie ori de câte ori convine celui care are majoritatea.
Iar prețul nu îl plătește Dominic Fritz, ci fiecare om care va afla, într-o dimineață oarecare, că regula după care a trăit ieri a fost schimbată azi”, a mai scris USR-istul.