Noul sezon al emisiunii „Furnicuțele” va debuta în aproximativ două săptămâni, Cătălin Măruță urmând să fie cel care va prezenta show-ul. Formatul s-a bucurat de succes în sezonul anterior, moderat de Denise Rifai, iar schimbarea recentă a prezentatorului aduce un aer nou emisiunii.
Primele imagini din ediția de debut oferă deja câteva indicii despre atmosfera din platou, iar Cătălin Măruță pare să aibă parte de o primire pe măsură. Scamă și Blană, celebrele personaje ale emisiunii, nu pierd timpul și profită de ocazie pentru a-l tachina pe prezentator, Măruță intrând în noul rol cu glume și ironii.
„Fii antenă, barosane, că pro ai mai fost!”, i-a spus una dintre Furnicuțe lui Cătălin Măruță.
„Așa vrem să fii. Ca noul detergent. Mai strălucitor, mai fresh”, a fost o altă replică a Furnicuțelor.
După 18 ani petrecuți în televiziune, Măruță spune că a simțit nevoia unei pauze, iar acum este pregătit să înceapă un nou capitol. Prezentatorul susține că are emoții, dar este încântat de revenirea pe micile ecrane și, în special, de faptul că noul proiect îi oferă mai mult timp pentru familie și pentru celelalte planuri ale sale.
Schimbarea vine și cu entuziasm pentru prezentator, mai ales având în vedere că își dorește să se bucure de întâlnirea cu telespectatorii. De această dată, el va aduce propria energie în emisiune, proiectul oferindu-i ocazia să facă ceea ce iubește, dar într-un ritm mai potrivit.
„Mă bucur că această nouă aventură vine într-o formulă care mi se potrivește: divertisment, oameni cu care abia aștept să lucrez și un program care îmi permite să înregistrez emisiunile și să păstrez în continuare timpul pe care mi l-am dorit pentru familie și pentru celelalte proiecte ale mele. Mi-a fost dor de televiziune. Dar cred că, mai ales, mi-a fost dor de întâlnirea cu voi. Așa că… ne vedem din nou la TV! De data asta, la „Furnicuțele’, la Antena 1. Un nou început. Și am emoții”, a scris Cătălin Măruță, pe rețelele de socializare, după anunț.
Citește și: Ce salariu va încasa Cătălin Măruță pentru prezentarea emisiunii „Furnicuțele” de la Antena 1