UPDATE: Un accident rutier în care au fost implicate cinci autovehicule s-a produs sâmbătă, pe DN 2 Bacău – Roman, în zona localităţii Filipeşti, din judeţul Bacău. Potrivit Centrului Infotrafic, traficul este oprit în zonă, iar două persoane necesită îngrijiri medicale.
Traficul este oprit pe DN 2 Bacău – Roman, în zona localităţii Filipeşti, judeţul Bacău, din cauza unui accident în care au fost implicate cinci autovehicule, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În urma coliziunii, două persoane necesită îngrijiri medicale. Se estimează reluarea circulaţiei după ora 17:00, mai anunţă Centrul INFOTRAFIC.
Microbuz în care se aflau nouă persoane, implicat într-un accident rutier pe autostradă, în judeţul Cluj. Patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale
Un microbuz în care se aflau nouă persoane a fost implicat, sâmbătă după amiază, într-un accident rutier produs pe autostradă, în judeţul Cluj. Primele date de la locul evenimentului arată că patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale.
Accidentul rutier s-a produs la kilometrul 8 al autostrăzii A 3, în judeţul Cluj, pe sensul de mers Turda-Târgu Mureş, unde un microbuz a acroşat un parapet metalic. În eveniment a fost implicat şi un autotren.
Primele date de la faţa locului arată că patru dintre cele nouă persoane aflate în microbuz primesc îngrijiri medicale, în timp ce şoferul TIR-ului a scăpat nevătămat.
Victimele sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Toate persoanele sunt conştiente şi cooperante.

Accident grav la Braşov. Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă după-amiază, după ce o ambulanţă aflată în misiune, în care se aflau trei persoane, şi un autoturism s-au ciocnit, pe Calea Feldioarei din municipiu.
Accident rutier s-a produs pe Calea Feldioarei din municipiul Braşov. Potrivit ISU Braşov, au fost implicate o ambulanţă aflată în misiune, în care se aflau trei persoane, şi un autoturism, în care se aflau, de asemenea, trei persoane.
”În urma accidentului au rezultat cinci victime. La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD, o ambulanţă SAJ, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare. Echipajele de intervenţie au acordat asistenţă medicală celor cinci victime, care au fost ulterior transportate, conştiente, la spital, pentru investigaţii medicale suplimentare şi îngrijiri de specialitate”, a precizat sursa citată.
Probleme în trafic şi la Cluj: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au urmărit cu maşina un alt autoturism, în care se aflau patru persoane, pe care le-au ameninţat şi agresat/ Ei l-au prins din urmă pe şofer, l-au bătut şi i-au furat maşina
Doi bărbaţi din Cluj-Napoca au fost reţinuţi după ce, în urma unui conflict, au urmărit cu maşina un autoturism în care se aflau patru persoane, pe care le-au ameninţat şi agresat. Ulterior, ei au continuat să îl urmărească în trafic pe şoferul celeilalte maşini, l-au ajuns din urmă şi l-au lovit de mai multe ori, după care i-au furat autoturismul.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a anunţat, sâmbătă, că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au reţinut doi bărbaţi, cercetaţi pentru tâlhărie calificată, loviri sau alte violenţe şi ameninţare.
”În fapt, la data de 21 august a.c., în jurul orei 13.00, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, se deplasa cu autoturismul pe strada Bucium din municipiu, având în autoturism alţi trei ocupanţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani. Pe fondul unor discuţii în contradictoriu purtate anterior, autoturismul în care se aflau cei patru ar fi fost urmărit de un alt autoturism, în care se aflau doi bărbaţi. În momentul în care autoturismele au oprit, cei doi bărbaţi i-ar fi ameninţat şi agresat fizic pe cei patru ocupanţi din primul autoturism”, a arătat sursa citată.
Ulterior, bărbatul de 48 de ani ar fi încercat să plece cu autoturismul său, fiind urmărit în continuare de cei doi bărbaţi, care se deplasau cu celălalt autoturism. După ce l-ar fi ajuns din urmă, cei doi l-ar fi agresat fizic, lovindu-l în mod repetat, după care i-ar fi luat cheile şi ar fi sustras autoturismul, plecând cu acesta.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale i-au identificat şi i-au prins pe cei doi suspecţi, cu vârstele de 30 şi 52 de ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca.
Autoturismul furat a fost găsit abandonat pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, iar la finalul verificărilor, a fost restituit persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.