Gigi Becali a povestit toată călătoria de pe Muntele Athos: „Am făcut afară pe stâncă, altar din piatră, cu cerul liber deasupra”. Sumna uriaşă donată

Gigi Becali, în vârstă de 68 de ani, a vorbit recent despre vizita sa de pe Muntele Athos, mărturisind că și-a dat seama că nu mai are condiția fizică de acum 15 ani. Totodată, șeful de la FCSB a mărturisit că a avut parte de o experiență unică, organizând o slujbă în aer liber alături de preoții români care l-au însoțit.
Irina Dumitrescu
22 aug. 2026, 15:47
Gigi Becali a povestit toată călătoria de pe Muntele Athos:

Imediat după victoria obținută de FCSB în fața lui FC Botoșani, Gigi Becali a plecat spre Muntele Athos, unde a avut parte de o experiență pe care a împărtășit-o recent. Acesta a dezvăluit cum a încercat să ajungă pe primul munte, deși și-a dat seama că nu mai are aceeași forță fizică de acum 15 ani, dar și cum a ajuns să folosească un măgar pentru a ajunge la destinație.

Gigi Becali, în vârstă de 68 de ani, a povestit că a plecat decis să repete performanța de acum 15 ani, când reușise să urce primul pe Muntele Athos. Însă, de această dată, drumul lung pe care a trebuit să-l parcurgă l-a făcut să-și dea seama că timpul își spune cuvântul. Omul de afaceri a luat astfel o decizie impulsivă: a văzut un albanez care însoțea mai mulți măgari, găsind soluția pentru a ajunge pe Sfântul Munte.

„Am vrut să mă dau șmecher. Data trecută am zis primul, eu acolo. 10 ore am urcat pe munte, dar bătrânețea….Eu mă dădeam șmecher, credeam că tot așa sunt, ca acum 15 ani. Băi, băiatule, nu mă mai țineau picioarele așa. Când am văzut că nu sunt primul, să vezi. A trecut un albanez cu niște măgari și l-am chemat. Ia aici 1.000 de euro, care e cel mai bun măgar al tău? Mi-a arătat unul și i-am zis că trebuie să-i întrec pe toți, eu să fiu primul. M-a luat albanezul, m-a pus pe măgar și i-am depășit pe toți ca să fiu tot eu primul”, a spus el la Fanatik SuperLiga.

Citește și: Gigi Becali vrea să își petreacă ultimii ani din viață în rugăciune: „La 70-80 ani, călugărie. Dar trebuie să fie de acord și nevasta”

Totuși, soluția găsită de patronul FCSB nu a fost cea mai convenabilă. Becali a povestit că drumul călare pe măgar l-a obosit și mai mult, iar asta, din cauza terenului accidentat și a efortului depus pentru a-și menține echilibrul.

„Problema era că pe măgar era mai obositor. Mă zdruncina pe stânci, mă dor toate oasele acum. Pe măgar, când urci, te dor toate oasele. Tot corpul trebuie să fie încordat, ca să nu cazi”, a mărturisit acesta.

Gigi Becali, experiență emoționantă pe Muntele Athos: „Când am început noi Liturghia și au văzut românii de acolo că facem noi asta acolo, au venit cu lumânări”

Ajuns la Marea Lavră, Becali a dezvăluit și momentul religios care a transformat călătoria într-o experiență unică. Șeful de la FCSB a mers însoțit de trei preoți români și a povestit că, după ce a aflat că acolo slujbele se desfășoară în limba greacă, a decis să găsească o alternativă pentru a putea săvârși Sfânta Liturghie în română.

„Ne-am dus acolo, apoi, că nu mai pot românii să slujească, doar grecii. S-a dat directivă, că Marea Lavră, că se slujește Liturghia doar cu greci. Mi-au zis că e muntele Mării Lavre. Apoi eu le-am spus că e muntele lui Dumnezeu, că El l-a făcut. Aveam cu mine și trei preoți, luasem vase, tot. Am zis că ne vom urca pe munte, pe o stâncă, vom face altar din stâncă ca în vechime și vom face cruce din două lemne și vom săvârși Sfânta Liturghie aici, ca pe vremuri, ca în vechime și tot vom face în limba română”, a continuat să povestească Becali.

Șeful de la FCSB a vorbit și despre modul în care s-a desfășurat slujba improvizată pe stâncă. Momentul a devenit și mai emoționant când mai mulți români aflați în zonă au început să se apropie de locul în care preoții români săvârșeau Sfânta Liturghie.

„Păi și dacă ne-ar prinde cineva ce, suntem la furat? Suntem pe muntele Domnului. Dumnezeu le-a dat ceva grecilor? Le-am zis că eu sunt Becali și ei sunt Lavra Mare, să vedem cine e mai tare. Du-te cu Lavra ta, nu există la mine. Faceți ce zic eu. Când am început noi Liturghia și au văzut românii de acolo că facem noi asta acolo, au venit cu lumânări. Eu credeam că gata, ne-au prins, veniseră cu lanterne și telefoane. Când colo, erau românii care veneau cu lumină, ca să asiste la Liturghia noastră”.

Pentru șeful de la FCSB, slujba a fost unul dintre cele mai importante momente. El a descris atmosfera și de ce consideră că experiența a fost specială.

„A fost cea mai frumoasă. Am făcut afară pe stâncă, altar din piatră, cu cerul liber deasupra. Și am lăsat altarul acolo, cu o cruce mare, legată din două sfori, să fie mărturie. Nu simți atunci ceva, dar pentru că nu e mediul bun. În biserică simți tot, ea e cerul pe pământ. Pentru nevoința pe care ai făcut-o, nu știi tu când Dumnezeu te va răsplăti. Azi, mâine, peste o lună, ți-o va răsplăti fără doar și poate. Dumnezeu îți va da o bucurie de nedescris. Au slujit acolo toți cei trei preoți români cu care eram acolo.”, a mai adăugat Becali.

Citește și: Gigi Becali spune că a renunțat definitiv la acest aliment. „Cam de vreo trei ani. Nu mai pot să înghit!”

Gigi Becali a împărțit 3 milioane de dolari cash. Cine a primit banii

Gheorghe Becali a dezvăluit cum a împărțit suma uriașă la Muntele Athos, locul pe care milionarul român îl vizitează frecvent de foarte mulți ani. El a spus că a împărțit 3 milioane de dolari și că „am aranjat totul acolo, am făcut boboc”, potrivit Fanatik.

Scena incredibilă a fost după meciul echipei sale, FCSB, cu FC Botoșani, de pe 17 august.

„Când am ajuns Xenofont (n.r. Mănăstirea Xenofont) şi a auzit stareţul, nici nu era acolo, mi-a spus să aştept o oră că vrea doar să dea mâna cu mine. Starteţul grec. Ei ştiu, am dat vreo 15 milioane de euro pe munte. Eu am văzut la Dan Diaconescu, la OTV, că acolo călugării români sunt slujitori, iau câte 20 de dolari de la călugării greci.

Şi am zis: Voi merge pe munte şi nu va mai exista niciun călugăr român care să mai muncească. Grecii vor munci la români. M-am dus, am luat trei milioane de dolari şi i-am împărţit la toate chiliile româneşti de pe muntele Athos. Cash. Pe urmă încă două, încă unul. Ca să nu mai existe călugări români subjugaţi de greci”, a declarat Gheorghe Becali, conform sursei menționate.

De-a lungul anilor, Gheorghe Becali a vizitat mănăstirile de la Muntele Athos pentru a se ruga și se purifica sufletește.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Lista de cumpărături pentru studenți: șapte alimente accesibile care merită să ajungă în coș
Playtech.ro
Cum ar putea fi iarna 2026-2027 în Europa din cauza El Niño. Fenomenul va atinge o intensitate record în decembrie
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Jaqueline Mocanu s-a stins din viață. Mesajul emoționant transmis de colectivul spitalului
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Date confidențiale despre anularea alegerilor. Totul va fi dat publicității
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte