Vila respectivă se află în stațiunea 2 Mai și a rămas în grija fiicei adoptive a Stelei Popescu – Doina Maximilian.
Mulți dintre turiștii care știu cine a fost proprietara vilei se opresc în dreptul acesteia, pentru a o admira și pentru a-și aminti, cu acest prilej, de cea considerată cea mai valoroasă actriță de comedie din istoria filmului și teatrului românesc.
Din stradă, se vede balconul în care Stela Popescu obișnuia să-și bea cafeaua și să admire marea, departe de zgomotoasa Capitală unde își avea domiciliul oficial. Și astăzi, pe balcon se află un scaun cu o pernă moale, ce amintește de anii în care actrița își regăsea acolo liniștea.
Localnicii spun că vila este bine întreținută, curtea este curată, iar grădina îngrijită. Locuința a fost renovată cel puțin la exterior, iar trecătorii pot observa că locul în care vedeta își petrecea verile este păstrat cu grijă, scrie unica.ro.
Doina Maximilian povestea, într-un interviu pentru fanatik.ro, cum arătau lunile de vară pentru Stela Popescu și ce loc ocupa casa din 2 Mai în viața acesteia: ”Lunile de vară le petrecea în casa ei din 2 Mai alături de câte-o prietenă. Acolo, din topul plăcerilor făcea parte organizarea meselor de prânz pentru vecini, pentru câte-o familie din provincie care se nimerea să fie pe litoral, ca revanșă pentru găzduire în timpul deplasărilor ei prin țară. De asemenea, nu se sătura să stea pe terasa casei de la 2 Mai, aflată pe faleză, să privească marea și să depene amintiri despre vremurile când trăia Puișor, cum îi spunea ea soțului ei”.
Stela Popescu a încetat din viață în 2017, la vârsta de 81 de ani. A fost superstarul feminin al teatrului de revistă, care a încântat publicul în cuplu cu Ștefan Bănică, iar apoi cu Alexandru Arșinel. Actrița a fost și una dintre cele mai importante actrițe din istoria Teatrului de Comedie din București, având totodată numeroase roluri memorabile în filme printre care ”Astă seară dansăm în familie”, ”Nea Mărin miliardar” și ”Grăbește-te încet”.