Eugen Tomac: Sunt absolut convins că în luna septembrie Nicușor Dan va desemna un premier

Eugen Tomac, consilierul onorific al președintelui Nicușor Dan, este convins că șeful statului va desemna un premier în septembrie, susținând că România are nevoie urgentă de un nou Guvern.
Andrei Ene
24 aug. 2026, 21:45
Eugen Tomac: Sunt absolut convins că în luna septembrie Nicușor Dan va desemna un premier

Eugen Tomac, consilierul onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că șeful statului va desemna în luna septembrie o persoană pentru funcția de premier, după reluarea negocierilor cu partidele politice.

Eugen Tomac a declarat luni seară, la Antena 3 CNN, că este optimist în privința negocierilor dintre partidele din fosta coaliție de guvernare și că acestea trebuie să renunțe la interesele politice pentru a depăși actualul blocaj.

„Eu sper că începutul acesta de toamnă să ne regăsească pe toți într-o formulă mult mai rezonabilă din punct de vedere al negocierilor politice, și aici mă refer evident la partide.

Cred că suntem în fața unei situații care obligă partidele să pună pe primul loc România și cetățenii români”, a declarat Eugen Tomac.

Citește și : Nicușor Dan nu îi mai cheamă marți pe liderii partidelor la Palatul Cotroceni pentru discuții pe Legea salarizării. Șeful statului ar urma să discute cu aceștia prin videoconferință

Consilierul prezidențial consideră că partidele au contribuit până acum la prelungirea crizei politice prin condițiile pe care le-au impus în negocieri.

„Până acum s-au gândit la confortul partidelor de cele mai multe ori și și-au impus condiții pentru a menține această stare de blocaj. Cred că cetățenii români au dreptul și merită să primească un răspuns rezonabil din partea actorilor politici cu privire la situația prin care trecem în clipa de față”, a continuat acesta.

Eugen Tomac a mai spus că discuțiile purtate cu liderii mai multor formațiuni politice îl fac să creadă că poate fi identificată o soluție pentru formarea unei majorități parlamentare.

„Sunt optimist în ceea ce privește abordarea pe care am observat-o atât în spațiul public, cât și din discuțiile pe care le-am avut cu lideri politici din toate partidele din fosta coaliție (…) Toată lumea este conștientă că avem nevoie urgentă de un nou guvern, pentru că economia nu așteaptă negocierile politice”, a declarat europarlamentarul.

Acesta a subliniat că viitorul Executiv trebuie să ia rapid decizii în privința finanțelor publice și a economiei.

„Avem nevoie de rectificare bugetară, avem nevoie de pregătirea unui buget realist pentru 2027, avem nevoie de discuții serioase despre investiții, despre repornirea economiei și sper ca zilele următoare să se încheie inclusiv negocierea privind jaloanele critice pe PNRR”, a spus Tomac.

Întrebat dacă președintele Nicușor Dan ar putea să desemneze un premier la începutul lunii septembrie, consilierul șefului statului s-a declarat „absolut convins”.

„Sunt absolut convins că în luna septembrie președintele, după negocierile pe care le va convoca cu partidele politice, va desemna persoana pregătită să fie învestită de către o majoritate parlamentară”, a afirmat Tomac.

Cu toate acestea, fostul premier desemnat nu a indicat ce tip de Executiv ar trebui format sau dacă viitorul premier ar trebui să fie o persoană politică sau un tehnocrat.

Citește și : Nicușor Dan sare cu bani în ajutorul românilor, legile promulgate de președinte luni, 24 august 2026. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru subvenții de până la 50.000 de euro

„Eu cred că în momentul de față ceea ce așteaptă cetățenii români, și nu cred că se întreabă dacă premierul trebuie să fie tehnocrat sau politic, pe români îi interesează cât ne costă această factură a crizei politice”, a mai spus Tomac.