Un incendiu de vegetație de proporții are loc în zona Câmpu Mare – Scoarța, în județul Gorj, iar fumul foarte dens a ajuns să acopere complet zona, scrie presa locală. Din cauza fumului gros, drumul aproape că nu se mai vede, iar pompierii au intervenit și au blocat traficul către Târgu Jiu pentru a preveni producerea unor accidente. Incendiul poate fi observat de la distanță, inclusiv din zona Bengești.
Un incendiu de vegetație de amploare a izbucnit în zona Câmpu Mare, iar flăcările și fumul dens au cuprins întreaga zonă. Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră a fost oprită, în timp ce pompierii intervin pentru limitarea și stingerea focarelor.
Pompierii intervin în zona afectată pentru limitarea și stingerea incendiului, în timp ce circulația este restricționată pentru siguranța participanților la trafic. Șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să respecte indicațiile autorităților.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată de amploare izbucnit pe raza comunei Albeni, satul Câmpu Mare. La fața locului intervenim cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă și mai multe echipaje din cadrul mai multor subunități de intervenție ale ISU Gorj. Nu pot să estimez suprafața afectat pentru că sunt mai multe focare active, iar colegii noștri intervin pentru limitarea efectelor incendiului.
Din fericire, în acest moment nu sunt în pericol locuințele din zona. Preventiv, colegii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au oprit temporar circulația pe DN 67 Târgu Jiu – Horezu, din cauza degajărilor mari de fum.”, a precizat ISU Gorj.
Din cauza vizibilității reduse și a pericolului reprezentat de focul care se manifestă în apropierea carosabilului, circulația rutieră a fost oprită temporar. Pompierii depun eforturi pentru lichidarea incendiului, urmând ca, după stingerea focarelor, să fie stabilite și cauzele izbucnirii acestuia, notează Gorjonline.