Legea salarizării riscă să nu mai ajungă în Parlament. Premierul Ilie Bolojan: „Pe de o parte, pierdem bani europeni. Pe de altă parte, se va pune problema bugetului pe anul viitor și toate inechitățile vor fi amplificate”

Prim-ministrul Ilie Bolojan este sceptic în legătură cu faptul că Legea salarizării va fi adoptată până la data de 31 august. Șeful Executivului indică drept responsabil pentru neadoptarea legii PSD-ul și spune că proiectul nu va fi trimis în Parlament fără acordul tuturor partidelor, deoarece amendamentele ar putea majora costul reformei până la 20 de miliarde de lei.
Oana Anghel
25 aug. 2026, 21:32
Legea salarizării riscă să nu mai ajungă în Parlament. Premierul Ilie Bolojan:

În joc sunt 770 de milioane de euro din PNRR, dar și ratingul de țară al României.

„Dacă această lege nu se va depune, în mod cert partidul care are responsabilitatea blocării este PSD, asta este cât se poate de clar.

Mergând pe scenarii, au fost tot felul de argumente că această lege este de natură să genereze cheltuieli salariale suplimentare anul viitor, care, dacă nu ar fi adoptată, ne-ar duce la economii, deși am pierde bani europeni. Este TOTAL FALS.

Pe de o parte, pierdem bani europeni dacă legea nu trece. Pe de altă parte, pe măsură ce ne apropiem de finalul anului și se va pune problema bugetului pe anul viitor va apărea o presiune foarte puternică pe indexarea salariilor, pentru că avem o realitate pe care nu o putem nega, de doi ani de zile salariile au stagnat în domeniul public. Va fi foarte greu Guvernului care va veni să nu găsească o formulă de indexare. Mai grav, toate inechitățile de astăzi vor fi amplificate și mai mult, pentru că dacă se cresc bazele actualelor salarii cu câteva procente vom avea din nou o creștere a inechităților. Nu doar că nu vom câștiga, dar vom pierde credibilitate și vom crea presiuni suplimentare.

Citeste si Anunțul lui Bolojan despre salariile românilor: „Este o propunere iresponsabilă care nu ține cont de realitățile noastre. Nu poți discuta de dezvoltare fără o economie robustă”

A rezista într-o astfel de perioadă înseamnă să fie un guvern puternic și stabil. Avem o pulverizare a puterii politice, iar PSD nu a respectat programul de guvernare, mințind, dacă nici acest angajament al Legii salarizării nu va fi dus la capăt înseamnă că va exista un semn de întrebare asupra capacității noastre de a lua măsuri de scădere a deficitului.

Nu ne mai putem permite să cheltuim mult mai mult, ne consumă toate resursele pe care o să le avem pentru plata dobânzilor. Plătim 60 de miliarde doar dobânzi, iar dacă nu facem aceste reduceri, riscăm ca Guvernele care vor veni să fie doar niște agenții de plăți care vor plăti dobânzi și cheltuielile sociale, nu vor mai putea genera dezvoltare și vor avea mult mai mulți cetățeni de pierdut„, a declarat Ilie Bolojan la Digi 24.

Premierul Ilie Bolojan indică opoziția PSD drept principalul obstacol în adoptarea Legii salarizării.

„E foarte greu să negociezi pentru că s-a ajuns la o limită a anvelopei, în care nu poți să oferi foarte mult. Miniștrii au căutat să facă toate calculele la nivel maxim posibil suportabil, să fie asumat de Comisie și să mențină echilibrele bugetare. În cursul zilei de mâine vom avea un deznodământ, probabil, pentru că dacă nu se depune mâine, spre exemplu, nu mai este efecitv timpul fizic pentru a deveni lege.

Spațiile fiscale pe care le va avea guvernul care va veni nu va fi mare, realitățile bugetare nu vor fi diferite, este o problemă de o minimă solidaritate„, a adăugat șeful Executivului.

Citeste si Premierul Ilie Bolojan, prima reacție după ce Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, a fost pusă sub urmărire penală în dosarul afaceristului Fănel Bogos: „Încerc să nu condamn pe cineva înainte de a vedea despre ce este vorba”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte