Alerte de ploi torențiale pe bandă rulantă. Codul galben de vreme rea, prelungit. Elena Mateescu (ANM) anunță rupere de nori: „Cantități de apă care prin acumulare pot ajunge la 15-20 l/mp, la nivel local 40 l/mp, rafale de vânt de până la 80 km/h”

Vremea rămâne instabilă în mai multe regiuni ale țării, iar meteorologii au emis noi avertizări de vreme rea. Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil și în următoarele ore, cu fenomene severe așteptate în special în zonele montane și în Transilvania, iar joi atenționările se extind către Muntenia și Moldova.
Irina Dumitrescu
26 aug. 2026, 17:53
Alerte de ploi torențiale pe bandă rulantă. Codul galben de vreme rea, prelungit. Elena Mateescu (ANM) anunță rupere de nori: „Cantități de apă care prin acumulare pot ajunge la 15-20 l/mp, la nivel local 40 l/mp, rafale de vânt de până la 80 km/h”

Potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. Cantitățile de apă ajung, în intervale scurte, la 15-25 de litri pe metru pătrat, iar izolat pot fi mai mari.

În județul Galați sunt vizate localitățile Galați, Vânători și Șendreni, unde sunt prognozate averse torențiale ce pot acumula 15-25 l/mp, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului de 45-50 km/h și grindină cu diametrul de 1-2 centimetri.

Fenomene similare sunt semnalate în mai multe localități din Gorj, Dolj și Vâlcea. În aceste zone sunt posibile cantități de apă de 15-25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de 1-2 centimetri.

Vezi și EXCLUSIV Tornadele și fenomenele meteo violente, tot mai intense. Mircea Duțu: „Riscul în România este real”. Care sunt cele mai expuse zone

Vijelii și grindină în sudul țării

În județele Argeș, Prahova și Dâmbovița, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată. Aici sunt prognozate averse torențiale de 15-25 l/mp, descărcări electrice, grindină de un centimetru și intensificări ale vântului ce pot ajunge la 50-70 km/h. Printre localitățile vizate se numără Câmpulung, Pietroșani, Schitu Golești, Corbi, Câmpina, Băicoi, Breaza, Pucioasa, Fieni, Runcu și Pietroșița.

Și în Bistrița-Năsăud sunt așteptate perioade cu vreme instabilă. În localități precum Beclean, Teaca, Lechința, Chiochiș și Galații Bistriței vor fi înregistrate averse de 15-20 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului de 45-50 km/h și grindină de mici dimensiuni.

Șefa ANM, Elena Mateescu, a precizat la România TV că instabilitatea atmosferică va continua și joi, cu evoluții diferite de la o regiune la alta.

„Astăzi și mâine discutăm de cod galben de instabilitate atmosferică. Azi, cea mai mare parte montană a Transilvaniei, mâine Muntenia, Moldova, local Meridionalii. Cantități de apă care prin acumulare pot ajunge la 15-20 l/mp, la nivel local 40 l/mp, rafale de vânt de până la 80 km/h”, a declarat Elena Mateescu la România TV.

Specialista a explicat că, din punct de vedere termic, temperaturile se vor menține ridicate, cu valori de până la 34 de grade Celsius în vestul țării și în jur de 31 de grade în Capitală.

După episodul de instabilitate, vremea se va încălzi din nou. Potrivit estimărilor meteorologilor, până la finalul săptămânii, temperaturile vor avea mici variații de la o zi la alta, iar de sâmbătă, maximele vor urca din nou spre pragul de 36 de grade Celsius, în special în vestul teritoriului.

„Din punct de vedere termic, astăzi, valori de până la 34 de grade în vest, cu 31 de grade în Capitală, până la finalul săptămânii, cu mici variații de la o zi la alta. De sâmbătă, e posibil să consemnăm 36 de grade, mai ales în vestul teritoriului”, a declarat Elena Mateescu la România TV.

Furtuna a făcut prăpăd în Gorj. Grindina a distrus acoperișuri

Vântul puternic a pus la pământ copaci și stâlpi, iar sute de locuințe au rămas în beznă. În Defileul Jiului, un arbore a căzut peste liniile electrice și a blocat traficul feroviar. La Bălănești, județul Gorj, furtuna cu grindină a distrus grădinile și a avariat acoperișurile caselor.

„Table de azbociment, țiglele prin spate, le-am pus azi-noapte, am zis că mai plouă.” „Ca la o tornadă, așa ceva n-am văzut. A rupt pomii pe aici în sus, totul”, a declarat un localnic pentru Știrile ProTV.

Citește și Prognoza meteo 27 august. Furtunile continuă. Hidrologii au emis cod galben de inundații în 20 de județe