Gigi Becali a ajuns până la adăpostul Panagia, o oprire situată la circa 1.500 de metri altitudine, chiar pe ultima porțiune din traseul care duce spre vârf. Chilia Megali Panagia este cel mai important loc de popas și odihnă pentru pelerinii care vor să ajungă la Capela Schimbării la Față, aflată chiar pe vârful Muntelui Athos.
Pentru a parcurge acest traseu, drumeții pot merge pe jos sau pot apela la caii și măgarii puși la dispoziție pentru transportul persoanelor și al bagajelor. Deși serviciul de transport este contra cost, mulți pelerini aleg calea cea grea, însă Gigi Becali a preferat confortul și a scos din buzunar 1.000 de euro pentru a face drumul călare.
”Am vrut să mă dau șmecher. Data trecută am zis primul, eu acolo. 10 ore am urcat pe munte, dar bătrânețea….Eu mă dădeam șmecher, credeam că tot așa sunt, ca acum 15 ani.
Băi, băiatule, nu mă mai țineau picioarele așa. Când am văzut că nu sunt primul, să vezi. A trecut un albanez cu niște măgari și l-am chemat. Ia aici 1.000 de euro, care e cel mai bun măgar al tău? Mi-a arătat unul și i-am zis că trebuie să-i întrec pe toți, eu să fiu primul. M-a luat albanezul, m-a pus pe măgar și i-am depășit pe toți ca să fiu tot eu primul”, a declarat Gigi Becali de curând, potrivit Fanatik.
Finanțatorul FCSB a dezvăluit recent că a făcut prima sa investiție pe Muntele Athos în momentul în care a aflat că „preoții români erau slujitori la călugării greci”. Gigi Becali susține că a oferit pe loc „trei milioane de dolari cash”. În total, de-a lungul ultimelor două decenii, omul de afaceri afirmă că a donat aproximativ 15 milioane de euro comunităților monahale de pe Sfântul Munte.
”Când am ajuns Xenofont (n.r. Mănăstirea Xenofont) şi a auzit stareţul, nici nu era acolo, mi-a spus să aştept o oră că vrea doar să dea mâna cu mine. Stareţul grec. Ei ştiu, am dat vreo 15 milioane de euro pe Munte.
Eu am văzut la Dan Diaconescu, la OTV, că acolo călugării români sunt slujitori, iau câte 20 de dolari de la călugării greci. Şi am zis: ‘Voi merge pe Munte şi nu va mai exista niciun călugăr român care să mai muncească. Grecii vor munci la români’.
M-am dus, am luat trei milioane de dolari şi i-am împărţit la toate chiliile româneşti de pe Muntele Athos. Cash. Pe urmă încă două, încă unul. Ca să nu mai existe călugări români subjugaţi de greci.
Am aranjat totul acolo. Boboc, tot. Am făcut boboc. M-am dus ani de zile acolo. În fiecare an, două-trei milioane, două-trei milioane, cât era nevoie. Boboc am făcut. Urcuşul durează 10 ore. Am urcat 10 ore fără oprire uneori. Bine, te opreşti 10 minute, un sfert de oră, apoi pleci iar”, a declarat Gigi Becali.