LA NOAPTE
TARA
Cerul va fi variabil în vestul și nord-vestul țării și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în sudul Banatului unde vor fi viteze de 50…70 km/h, dar pe arii restrânse și cu viteze mai mici și în vestul și nordul teritoriului. Temperaturile minime se vor încadra între 4…6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 21 de grade în Dealurile de Vest. Izolat va fi ceață.
BUCUREȘTI
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 12…15 grade.
ANM a emis cod galben vijelii în mai multe județe. Vești rele pentru românii care pleacă în concediu
Prognoza meteo SAMBATA
TARA
Valorile termice vor crește față de ziua precedentă, astfel că vremea va fi călduroasă în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării, iar în Banat și Crișana, pe arii restrânse disconfortul termic va fi ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua în sud-est, dar vor fi și perioade cu înnorări, averse și descărcări electrice, mai ales spre seară în vest, nord-vest și zona Carpaților Occidentali, iar noaptea îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării. Cantitățile de apă vor fi de 2…10 l/mp și izolat de 15…25 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului, local cu viteze de 50…70 km/h, dar de scurtă durată și pe spații mici și asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade, izolat pe litoral, în Podișul Moldovei și nord-vestul Munteniei și până în jurul a 34 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în estul Transilvaniei și 22 de grade în deltă. Pe alocuri dimineața și noaptea se va forma ceață, anunţă ANM.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține frumoasă. Cerul va fi mai mult senin ziua și va avea înnorări temporare noaptea, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
Prognoza meteo DUMINICA
TARA
Vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Câmpia de Vest local disconfortul termic va fi ridicat, astfel indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, dar vor fi și perioade cu înnorări, averse și descărcări electrice la începutul zilei pe arii restrânse în centru, nord-est și izolat în sud, iar după-amiaza și seara în cea mai mare parte a zonei montane și pe spații mai mici cu o probabilitatea mai mare în Transilvania și Moldova. Cantitățile de apă vor fi de 2…10 l/mp și izolat, mai ales la munte, de 15…25 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (viteze de 40…50 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în estul Transilvaniei și Podișul Moldovei și până în jurul a 34 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 10…12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20…22 de grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Pe alocuri dimineața și noaptea va fi ceață.
BUCUREȘTI
Vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin în cursul nopții, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.
Prognoza meteo LUNI
TARA
Vremea se va menține călduroasă în majoritatea zonelor, dar va deveni caniculară în Banat, Crișana și local în Oltenia, zone unde și disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse (în general 2…6 l/mp) și posibil descărcări electrice, pe arii restrânse după-amiaza în zona de munte, iar noaptea în regiunile nord-vestice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral și până în jurul a 36 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…11 grade în estul Transilvaniei și 22…23 de grade în Dealurile de Vest. Izolat dimineața și noaptea va fi ceață.
BUCUREȘTI
Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade și cea minimă de 14…17 grade.
Prognoza meteo MARTI
TARA
Valorile termice, mai ridicate decât cele climatologic specifice la început de septembrie, vor caracteriza o vreme călduroasă în majoritatea zonelor, local caniculară și cu disconfort termic ridicat în sud-vestul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade pe litoral și până în jurul a 35 de grade în Banat, sudul Crișanei și vestulsud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10…11 grade în depresiunile intramontane și 22…23 de grade în dealurile vestice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse (cantități de apă în general de 5…10 l/mp) și descărcări electrice, îndeosebi după-amiaza și seara, local în vestul, nordul și centrul teritoriului și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu ușoare intensificări în timpul ploilor.
BUCUREȘTI
Vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.
Prognoza meteo MIERCURI
TARA
Valorile termice vor fi peste cele obișnuite la început de septembrie, vremea menținându-se călduroasă în majoritatea zonelor, îndeosebi în sud și în vest. Începând din orele după-amiezii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zona montană, iar seara și noaptea local și în Oltenia și Moldova, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului (cu rafale în general de 45…55 km/h); în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă însemnate (local de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp) și vor fi condiții de grindină. În restul țării, cerul va fi variabil, iar averse în general slabe vor fi pe spații mici, mai ales în dealurile Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în mare parte între 12 și 19 grade.
BUCUREȘTI
Va persista vremea călduroasă, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Minima termică va fi de 15…17 grade.
Prognoza meteo JOI
TARA
Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor scădea în majoritatea regiunilor (în Câmpia Română, cu probabilitate mare, se va menține vreme călduroasă). Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului în centrul țării, în zonele montane și submontane și local în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă însemnate (pe alocuri 15…25 l/mp și pe areale restrânse, cu precădere la munte, de peste 30…40 l/mp). Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade, mai ridicate în sudul teritoriului, spre 32…33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în mare parte între 10 și 18 grade.
BUCUREȘTI
Va fi în continuare vreme călduroasă. În cursul serii și al nopții, vor fi perioade cu înnorări și vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade și cea minimă de 15…17 grade.
Prognoza meteo VINERI
TARA
Valorile termice se vor situa în general în jurul normelor perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice după-amiaza și seara local în zona montană, pe areale restrânse în centru și posibil în sud și sud-vest. Izolat la munte vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 18 grade, mai mici în depresiuni și mai ridicate pe litoral.
BUCUREȘTI
Va fi posibilă o ușoară scădere a valorilor termice diurne, vor fi temporar înnorări și condiții pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab și modearat. Temperatura maximă va fi de 28…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Prognoza meteo TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 05.09.2026 ORA 09:00 – 08.09.2026 ORA 09:00
TARA
Se estimează temperaturi în creștere și probabilitatea de ploaie redusă.
BUCUREȘTI
Se estimează temperaturi în creștere și probabilitate redusă de ploaie.