Rareș Cojoc și-a organizat ziua la minut pentru a profita din plin de timpul alături de cei mici. După ce și-a terminat antrenamentul la primele ore ale dimineții, înainte ca micuții să se trezească, dansatorul a plecat cu familia spre Therme. Acesta nu a mers însoțit doar de cei trei copii ai săi, ci a format un grup mai mare, din care au mai făcut parte două bone și o colegă a fiului său cel mare, fiind în total patru copii și trei adulți.
”Degeaba am luat bilete pentru patru ore și jumătate, că am stat opt. N-ai avut cu cine să te înțelegi. Ăștia mici… efectiv iubesc o zi întreagă la piscină, niciodată nu se satură. Cu greu i-am scos din apă”, a declarat Rareș Cojoc, pe contul personal de Youtube.
Masa celor mici a costat 287 de lei, iar răsfățul dulce și băuturile comandate ulterior au mai adăugat 167 de lei la total. Nota finală pentru aventura de o zi a fost 2.025 de lei, dintre care 661 de lei au costat biletele de acces. Campionul a subliniat că nota a ajuns la acest nivel deși nu s-a comandat deloc alcool, iar prosoapele sau halatele au fost aduse direct de acasă.
„Și, ca să vă răspund la întrebarea inițială și la provocarea pentru care am venit astăzi la Therme, bineînțeles, pe lângă faptul că am petrecut timp de super calitate împreună cu copiii, am cheltuit 2.025 de lei pentru 3 adulți și 4 copii. Am crezut că nu văd bine.
Nu a băut nimeni nici măcar o gură de alcool. Ne-am adus de acasă tot ce înseamnă șlapi, prosoape, costume de baie etc. Banii aceștia au fost cheltuiți exclusiv pe bilete”, a mai spus spus Rareș Cojoc.