Victor Ponta a atacat modul în care președintele Nicușor Dan gestionează situația politică. Fostul premier susține că România are nevoie de un lider patriot, care să țină cu poporul.
„Nicușor Dan nu este pregătit pentru funcția asta, nu l-am votat, căci altfel îi făceam campanie”, a afirmat fostul premier la România TV. „Cine îl înjură acum? Protestează acum, de parcă pe Pahonțu (n.r. – Lucian) l-a pus Nicușor Dan, nu Iohannis”, a spus Ponta.
Victor Ponta a lansat și un avertisment în privința ideii de a construi un guvern bazat pe tehnocrați. Acesta speră că președintele Nicușor Dan a renunțat la „povestea cu tehnocrații”, pentru că o astfel de abordare ar reprezenta, în opinia sa, „calea sigură spre faliment”.
„În acest moment, România trebuie să avem un guvern care să răspundă pentru tot, inclusiv pentru drone”, a declarat Ponta.
„Domnul președinte trebuie să înțeleagă că este președintele românilor, nu al unei haite”, a completat Victor Ponta, referindu-se la cei care l-au susținut pe Nicușor Dan și care, ulterior, au ajuns să îl critice pe rețelele sociale.
Președintele Nicușor Dan a anunțat joi seară că pe 1 septembrie va organiza consultări – formale sau informale – cu partidele, pentru desemnarea unui nou premier. Șeful statului a spus că cel mai probabil viitorii miniștri vor fi politici, nu tehnocrați.
„După cele două nominalizări am realizat că nu există șanse de majoritate pe perioada vacanței parlamentare și atunci, inclusiv din perspectiva agențiilor de rating care urmau să vină să evalueze România, ar fi fost tare nefericit ca știrile din presa globală să fie al treilea guvern n-a fost învestit, al patrulea guvern n-a fost învestit în România”, a spus Nicușor Dan. „Conștientizăm cu toții că ar fi fost bine ca varianta Tomac”, a completat liderul de la Cotroceni.
„Acum, imediat la 1 septembrie, o să avem o nouă consultare, o să vedem dacă formală sau informală. Și eu cred că vom găsi o majoritate pentru un guvern care să fie stabil. Eu cred că este o urgență, cred că toată lumea realizează că este o urgență să avem un guvern.
În acest moment, nu văd susținere pentru un guvern cu miniștri tehnocrați. Deci este mult mai probabil un guvern cu miniștri politici. Înainte să venim cu nominalizare, nu cred că e util să facem discuția asta în spațiul public”, a explicat șeful statului.