A murit Doina Caramzulescu. Absolventă a Facultății de Limbi Străine, Doina Caramzulescu a intrat în lumea radioului când avea doar 22 de ani. Primele sale experiențe profesionale au fost legate de emisiunile politice pentru străinătate, realizate în nu mai puțin de 13 limbi.
Drumul său avea însă să se lege definitiv de litoral și de Radio Vacanța. Ajunsă la Mamaia, tânăra realizatoare a descoperit o atmosferă complet diferită de cea cu care era obișnuită. Corneliu Leu, primul redactor-șef al Radio Vacanța, decisese să renunțe la sistemul prin care oamenii erau schimbați la fiecare două săptămâni și i-a propus să rămână până la finalul sezonului.
„Eu m-am săturat! Este un balamuc, nu mai vreau să vină lumea pe serii și am hotărât că cine vine acum rămâne până la sfârșitul sezonului. Vrei să rămâi?”, a întrebat-o acesta.
Răspunsul ei a venit fără ezitare. „Eu atâta am așteptat. Mă simțeam foarte bine aici. Era altă atmosferă. În țara asta comunistă, la mare, aveai sentimentul că respiri alt aer. Oamenii puteau să vorbească mai liber”, își amintea Doina Caramzulescu. A rămas la Mamaia, iar decizia avea să-i schimbe viața.
Lansat oficial în 1967, Radio Vacanța a devenit rapid unul dintre cele mai iubite posturi de radio ale românilor. Emisiunile erau realizate în limbi precum engleză, franceză, germană, rusă și italiană, iar postul a ajuns să fie considerat aparte în Europa de Sud-Est.

FOTO Radio Romania Constanta
Pentru publicul din România, Radio Vacanța a însemnat însă mult mai mult. Într-o perioadă în care accesul la muzica occidentală era limitat, undele postului aduceau melodii, limbi străine și informații despre o lume aflată dincolo de granițele țării.
Doina Caramzulescu era în centrul acestei povești. Alături de ea, în spatele microfonului s-au aflat nume importante ale radioului românesc, printre care Paul Grigoriu, Rodica Simonica Grigoriu, Ioana Nițescu, Marian Bistrițeanu, Gabriela Langada, Dan Dumitrescu, Carmen Săndulescu și Alecu Marciuc.
Doina Caramzulescu și Paul Grigoriu au realizat inclusiv programe speciale de duminică, iar în 1976 au fost implicați într-o emisiune care avea să marcheze începutul celebrelor concursuri cu premii organizate de Radio Vacanța.
Puțini știu că înainte de radio, Doina Caramzulescu a visat la o carieră în teatru. În adolescență, după ce a recitat „Scrisoarea a III-a” de Mihai Eminescu în fața colegilor, a avut convingerea că scena este drumul pe care trebuie să îl urmeze. A
încercat să intre la teatru, însă a fost respinsă. În cele din urmă, a ales Facultatea de Limbi Străine și apoi radioul. Privind în urmă, considera că acel eșec fusese, de fapt, un noroc.

FOTO Radio Romania Constanta
„Se pare că am citit-o atât de bine, cu atâta suflet, cu atâta pathos, încât toată clasa a tăcut din gură. Și atunci mi-a venit mie ideea să mă fac actriță. Bine că nu m-am făcut, că nu aș fi avut talent”, povestea ea. „Am dat la teatru și am căzut cu surle și trâmbițe și sunt fericită că am căzut”, mărturisea Doina Caramzulescu, convinsă că fiecare om are un destin.
Dincolo de muzică și divertisment, Radio Vacanța a avut și un rol important pentru cei aflați pe litoral. De pildă, copiii care se pierdeau pe plajă ajungeau la sediul postului, iar părinții lor erau căutați prin intermediul emisiunilor.
După 1990, Doina Caramzulescu a continuat să lucreze pentru Radio Vacanța până în 1995. A organizat spectacole în aer liber și a rămas apropiată de locul care îi marcase decisiv cariera.