Buncărele nucleare din Yemen au chiar și piscine în stil resort, cu apă sărată, controlată computerizat. Totodată, temperatura aerului este menținută la aproximativ 27 de grade Celsius.
„Acestea sunt lămpile pentru cultivarea plantelor. Dacă afară ai putea creşte doar o salată, aici ai putea cultiva aproximativ 80, în același spațiu. Aici este închisoarea noastră. Dacă devii agresiv la bar, te trimitem aici să dormi până îți trece.”, a spus Larry Hall, cel care a deține buncărele.
Larry Hall vinde buncăre cu prețuri de până la 5 milioane de dolari, la care se adaugă însă zeci de mii de dolari pentru întreținere.

Acest loc ar putea rămâne complet funcțional chiar și după ce ar fi lovit de unda de șoc a unei explozii care s-ar deplasa cu aproape 3.200 de kilometri pe oră.
„Avem un post de lunetist în partea de sus a clădirii. Această cutie albastră pe care o vedeți este un sistem de filtrare a cenușii vulcanice. Avem suficient combustibil diesel pentru a menține sistemele în funcțiune timp de doi ani și jumătate.
Practic, totul funcționează singur, cu ajutorul computerelor care controlează întregul complex. Aceasta este ceea ce numim „parcul pentru animale de companie”. Oamenii au senzația că se află în aer liber.
Vin aici foarte mulți oameni cu averi uriașe. Iar mulți dintre ei, atunci când mă contactează prima dată, vor să-și construiască propriul buncăr privat. Și le spun: E foarte bine, dar de ce nu vii mai întâi să vezi ce am construit eu?”, a declarat Larry Hall pentru CNN.
Citește și: Cât costă să construiești un buncăr în România. Prețurile diferă în funcție de dimensiune și dotări