Partidul Social Democrat (PSD) a reacționat după ce Clotilde Armand (USR), fost primar al Sectorului 1, a fost condamnată luni la un an de închisoare cu amânarea pedepsei, în primă instanță, într-un dosar în care este acuzată că a „folosit funcția pentru favorizarea unor persoane”.
Practic, fosta primăriță este acuzată că „s-a numit pe sine” manager al unui proiect finanțat din fonduri europene în timp ce era primar de sector și a obținut 18.720 de lei.
Pentru că USR a votat în 2024 excluderea oricărui membru condamnat penal încă din primă instanță, PSD a reacționat foarte dur și a cerut formațiunii să respecte decizia.
„USR a căzut în propria minciună!”, transmite PSD într-un comunicat de presă. Social-democrații susțin că situația demonstrează „duplicitatea” și „criza morală profundă” a USR, invocând condamnarea lui Clotilde Armand și situația președintelui formațiunii, Dominic Fritz.
„După ce Clotilde Armand a fost condamnată în primă instanță și după ce președintele USR, condamnatul Fritz, și-a pierdut mandatul de primar din cauza conflictului de interese, USR își demonstrează din plin duplicitatea și criza morală profundă în care se află”, afirmă PSD.
PSD aduce aminte de rezoluția votată de Biroul Național al USR în unanimitate și acuză faptul că aceasta nu a fost aplicată în cazul fostei primărițe a Sectorului 1.
„Acum însă, în pofida condamnării primite de Clotilde Armand, nimeni din conducerea USR nu a dispus aplicarea rezoluției din 2024 și excluderea infractoarei din partid”, afirmă PSD.
Social-democrații mai acuză că, în trecut, USR ar fi cerut politicienilor altor partide să se retragă din funcții sau din viața politică înainte ca situațiile acestora să fie soluționate definitiv.
„PSD amintește că, ani la rând, USR a călcat în picioare prezumția constituțională de nevinovăție, cerând cu agresivitate politicienilor din alte partide «să facă pasul în spate», cu mult înainte de a fi judecați sau condamnați definitiv. Acum însă, falșii deontologi din USR fac scut în jurul penalilor și condamnaților din partidul lor și atacă orbește Justiția, instanțele de judecată și statul de drept din România”, se mai arată în comunicat.
Clotilde Armand a criticat condamnarea în primă instanță și a susținut că dosarul reprezintă rezultatul unei acțiuni cu motivație politică.
„Astăzi, Judecătoria Sectorului 1 a dispus amânarea aplicării pedepsei în dosarul privind presupusul conflict de interese, după ani întregi de hărțuire prin instanțe într-un dosar penibil, pornit în urma unei sesizări venite dinspre PSD și ajuns să fie judecat în acest context pe care îl cunoaștem cu toții.
Să fie foarte clar: instanța a stabilit astăzi o pedeapsă de un an, dar a dispus amânarea aplicării acesteia. Nu există niciun prejudiciu stabilit în acest dosar. Zero lei. Și pesediștii știu asta.
Nu vorbim despre executarea unei pedepse cu închisoarea sau despre alte năzbâtii din retorica pesedistă.
Hotărârea nu este definitivă. O vom ataca în apel. Am susținut de la început că am acționat legal, cu bună-credință și fără să urmăresc obținerea vreunui folos necuvenit. Voi lupta până la capăt, inclusiv pentru că există foarte multe întrebări legate de parcursul acestui dosar.”, a transmis Clotilde Armand.
Aceasta a mai afirmat că această condamnare nu îi interzice să ocupe vreo funcție publică și acuză că ANI era, la momentul plângerii împotriva sa, apropiată de PSD.
„Ca să fie limpede pentru cei care s-au grăbit să-mi încheie cariera politică: în baza acestei hotărâri, nu am în acest moment nicio interdicție în vigoare privind dreptul de a fi aleasă și de a candida.
Dle Grindeanu, nu ne scoateți din politică prin dosare penibile și nu ne intimidați. Nici pe mine, nici pe Dominic Fritz sau pe alt om care luptă împotriva unui stat capturat. Dimpotrivă. Ne faceți și mai hotărâți.
P.P.S.: ANI a fost condusă la momentul plângerii de fratele unui pesedist din Ministerul Agriculturii. ANI este condusă acum de fostul consilier al lui Mihai Tudose (PSD)”, a scris Clotilde Armand, vicepreședinte USR, pe Facebook.