Un viceprimar din comuna Vama, județul Satu Mare, a transportat cu scuterul până la postul de poliție un proiectil de artilerie descoperit de muncitori în timpul unor lucrări de reabilitare a trotuarelor. Specialiștii ISU au stabilit ulterior că obiectul era un obuz de calibrul 75mm, prevăzut cu încărcătură, potrivit presei locale.
Incidentul a avut loc pe un șantier din comuna Vama, unde sunt executate lucrări pentru reabilitarea trotuarelor. Potrivit presei locale, pentru aceste lucrări au fost aduse materiale minerale excavate din râul Someș.
În timpul lucrărilor, muncitorii au observat printre aceste materiale un obiect metalic de dimensiuni considerabile. Inițial, aceștia ar fi crezut că este vorba despre o bucată de fier și au scos obiectul din grămada de materiale, așezându-l pe pământ.
Citește și : Adolescent mort după ce a intrat cu mașina într-un stâlp. Tânărul nu avea permis de conducere
Ulterior, șeful de șantier a suspectat că obiectul ar putea fi un proiectil și l-a chemat la fața locului pe viceprimarul comunei.
Potrivit informațiilor publicate de PresaSM, viceprimarul a luat proiectilul sub braț, s-a urcat pe scuter și a pornit spre postul de poliție din localitate pentru a-l preda autorităților. Viceprimarul a fost filmat în trafic în timp ce transporta muniția pe scuter, ținând proiectilul cu o mână și ghidonul cu cealaltă.
Ajuns la postul de poliție, viceprimarul i-ar fi prezentat unui polițist obiectul pe care îl găsise pe șantier. Potrivit presei locale, polițistul ar fi fost surprins de situație și i-ar fi cerut acestuia să îndepărteze proiectilul și să-l ducă într-un loc izolat, pe un câmp.
Ulterior, au fost alertați specialiștii inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, care au intervenit pentru identificarea și ridicarea muniției.
În urma verificărilor, specialiștii au stabilit că obiectul era un obuz de calibrul 75 de milimetri, prevăzut cu încărcătură. Muniția trebuia să fie manipulată exclusiv de către personal specializat.
Ulterior, obuzul a fost transportat, în condiții de siguranță, la depozitul special din Carei, unde a fost ulterior neutralizat conform procedurilor.
Autoritățile atrag atenția că muniția neexplodată nu trebuie atinsă, lovită, mutată sau transportată, întrucât poate avea încărcătură activă și se poate declanșa.
În cazul descoperirii unor proiectile sau a altor obiecte care ar putea reprezenta muniție neexplodată, cetățenii trebuie să se îndepărteze de zonă și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.