Ilie Bolojan vrea să dea puciștii din PNL afară și din comisiile parlamentare. Ce politicieni din tabăra Hubert Thuma sunt vizați (surse)

PNL pregătește schimbări în conducerea unor comisii parlamentare, mai mulți parlamentari din tabăra lui Hubert Thuma urmând să fie înlăturați din funcțiile deținute. Deciziile ar urma să fie luate marți, în ședințele grupurilor parlamentare, potrivit surselor politice.
Andrei Ene
01 sept. 2026, 12:28
Ilie Bolojan vrea să dea puciștii din PNL afară și din comisiile parlamentare. Ce politicieni din tabăra Hubert Thuma sunt vizați (surse)
Sursă foto : Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit surselor politice, PNL ar urma să voteze la nivelul grupurilor parlamentare, în ședințele de marți, eliminarea din funcțiile de conducere a deputaților și senatorilor ce fac parte din tabăra pucistă condusă de președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma.

Grupurile parlamentare ale PNL se reunesc după ora 12.00 și urmează să decidă strategia pentru noua sesiune, precum și noile conduceri la mai multe funcții din Parlament pentru care există vot periodic.

Citește și : Liberalii rămân pe poziție înaintea consultărilor de la Cotroceni. ”PNL nu va vota un guvern cu premier PSD și nici un guvern controlat de PSD cu premieri tehnocrați”

PNL ar urma, astfel, să facă schimbări la nivelul șefilor din comisii. Sursele politice indică faptul că Ilie Bolojan intenționează să îi schimbe pe cei care fac parte din gruparea Thuma și au votat pentru învestirea Guvernului Adrian Veștea.

Vor fi înlăturați de la șefia Comisiei de apărare din Senat și de la Comisia de transporturi din Cameră, Nicoleta Pauliuc, respectiv Lucian Bode. Nicoleta Pauliuc este în continuare prim-vicepreședinte PNL.

Ar urma să fie înlăturați și Andrei Baciu, vicepreședinte al Comisiei de apărare și Ciprian Pandea, secretar la Comisia de buget-finanțe.

Nu scapă nici Alina Gorghiu, care va fi înlăturată de la Adunarea Parlamentară a NATO și din funcția de la Comisia juridică, unde este vicepreședinte, dar nici Ionuț Stroe, care nu va mai fi președinte la Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Citește și : Ilie Bolojan, despre pierderea banilor din PNRR: ”Guvernul pe care îl reprezint n-are nicio responsabilitate”

Senatorul Mihail Veștea ar pierde și el funcția de vicepreședinte la Comisia de administrație.