Transportul public din Arad, luat cu asalt după ce biletul a fost ieftinit la 1 leu. Vânzările s-au dublat într-o singură lună

Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute în Arad s-a dublat în august față de luna precedentă, după ce tariful a fost redus la 1 leu și valabilitatea extinsă la 24 de ore.
Andrei Ene
01 sept. 2026, 13:38
Transportul public din Arad, luat cu asalt după ce biletul a fost ieftinit la 1 leu. Vânzările s-au dublat într-o singură lună

Numărul de bilete de tramvai și autobuz vândute în municipiul Arad s-au dublat în august 2026, față de luna precedentă, în condițiile în care municipalitatea a ieftinit tariful de călătorie la 1 leu.

Administrația locală afirmă acum că această măsură și-a atins scopul și îi determină pe tot mai mulți localnici să folosească transportul public.

Primăria Arad a anunțat, marți, că în luna august, la o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, prin care se poate cumpăra un bilet cu o valabilitate de 24 de ore, au fost vândute 80.556 de bilete, față de numai 36.072 în luna iulie.

Citește și : Primăria Capitalei vrea să cumpere 100 de troleibuze noi în București. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 500 de milioane de lei: „Noile vehicule vor fi moderne, accesibile şi mai confortabile pentru călători”

Și în cazul abonamentelor a existat o creștere semnificativă, numărul acestora crescând de la 3.207 în iulie la 5.772 în august, o creștere de 2.565 de abonamente.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, consideră că rezultatele înregistrate după prima lună reprezintă „un semnal puternic privind impactul măsurii”.

„Cifrele din prima lună sunt foarte importante pentru noi. Faptul că atât numărul biletelor, cât și al abonamentelor vândute a crescut semnificativ arată că tot mai mulți arădeni aleg transportul public. Sunt rezultate care ne bucură și care ne confirmă că am luat o măsură corectă pentru arădeni. Am spus de la început că „1 leu pe zi” trebuie să fie mai mult decât o măsură de sprijin pentru bugetul familiei.

Ne dorim să schimbăm treptat comportamentul de mobilitate în oraș și să îi convingem pe arădeni că transportul public poate fi o alternativă accesibilă și eficientă. Creșterea înregistrată de la o lună la alta ne arată că suntem pe drumul bun”, afirmă primarul, într-un comunicat transmis presei.

Orașul Arad are cel mai ieftin transport cu tramvaie și autobuze din România după ce, de la 1 august, un bilet de călătorie costă 1 leu și este valabil 24 de ore, față de 4,5 lei și valabil 90 de minute înainte de aplicarea reducerilor.

Citește și : Taximetristă din Cluj-Napoca, revoltată de criticile care se aduc breslei în care activează: „Aruncați cu pietre în taximetriști, dar când tariful dinamic de la Bolt este în aer, tot la noi deschideți ușa”

Mai mult, un abonament săptămânal costă acum 5 lei iar unul lunar 20 de lei, față de 120 de lei înainte.