Incidentul a avut loc în jurul orei 20:30, la o benzinărie de pe autostrada A-66, în apropiere de localitatea Aldea del Cano, în provincia spaniolă Cáceres. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, copilul a coborât din mașină, însă ceilalți pasageri nu și-au dat seama că acesta nu s-a mai urcat în autoturism.
După ce au fost alertați de un angajat al benzinăriei, polițiștii au aflat că autoturismul se deplasa spre nord. Guardia Civil a mobilizat un echipaj pentru a-l localiza. În cele din urmă, în jurul orei 23:00, mașina a fost identificată pe A-66, în apropiere de Hervás, tot în provincia Cáceres. Autoturismul se afla la aproximativ 140 de kilometri de benzinăria în care fusese lăsat copilul.
Pe parcursul celor trei ore în care nu a fost cu familia sa, copilul a fost în grija agenților Guardia Civil.
Autoritățile spaniole au profitat de incident pentru a le reaminti șoferilor cât de important este să verifice întotdeauna dacă toți pasagerii s-au urcat în mașină înainte de a porni din nou la drum.
„Acest caz ne amintește cât de important este să verificăm, înainte de a ne continua călătoria, că toți ocupanții au revenit în vehicul, mai ales atunci când călătorim cu copii. O simplă verificare poate preveni o sperietură uriașă”, a transmis Guardia Civil.
Citeste si Un sat din Spania dorește să atragă noi locuitori și antreprenori. O casă costă doar 18.000 de euro