Mihai Onilă a fost diagnostica în urmă cu o lună cu o pancreatită acută, fiind operat de urgență. Ulterior, acesta a stat la terapie intensivă, apoi a fost externat. Acum, însă, artistul a fost nevoit să meargă din nou la spital.
Fostul membru al trupei Axxa a dezvăluit că, la aproximativ o lună de la operația de pancreatită, a fost nevoit să revină la spital pentru noi investigații. Artistul a precizat, însă, că în prezent se simte mult mai bine și că a început să-și reaia activitatea.
”Numele meu este Mihai Onilă și sunt muzician, compozitor și inginer de sunet. Chiar dacă am lipsit câțiva ani din țară, în ultimii trei ani m-am replicat în România. Alături de soția mea Laura Onila, am revenit ușor ușor în piața de muzică. Acum doi ani și jumătate am ținut un post cu apă de 40 de zile care după mine a fost și va rămâne un succes.
Dar luna trecută după niște probleme care au durat 7 ani în familie, am făcut o criză. M-a luat salvarea la urgentă și, acolo, au descoperit că am colecisto-pancreatită acută.
Mai precis, am avut ceva pietre la colecist (bilă), iar una dintre ele a plecat pe canalul coledoc (denumirea medicală), iar acolo s-a blocat lichidul din bilă, trecând până în pancreas. După investigații vaste, am fost internat și, timp de 6 zile am stat la pat doar pe perfuzii. Asta a dus la o pierdere în greutate de vreo 7-8 kg.
După operație, la două zile mi-au dat drumul acasă și mi-au spus că recuperarea va dura între o lună și trei luni. Cu câteva zile în urmă, am stabilit cu doctorul care m-am operat să mă mai interneze astăzi și mâine dimineață, adică internare de o zi pentru analize și CT. Să vadă doctorul ce s-a întâmplat pe interior și cât de bine se întâmplă refacerea.
Cred că mi-am recapătat cam 70-80% din energie, dar totuși simt că încă recuperarea nu s-a încheiat. Consider că am trecut prin multe încercări. Toate acestea m-au făcut să revin și mai puternic la viață și să îmi schimb radical modul de viață! Faptul că încă pot compune, pot cânta, pentru mine este minune. Și, sper ca, de acum încolo, în nouă viață, totul să se îmbunătățească în viața mea și a Laurei într-un mod miraculos!”, a povestit artistul, potrivit viva.