Gheorghe Ștefănache, senator de Galați, a anunțat că își dă demisia din USR și va activa ca independent. Acesta a transmis că a fost în dezacord cu deciziile partidului, dar și cu liderii acestei formațiuni politice.
Ștefanache și-a explicat decizia într-o postare lungă pe Facebook, scrisă cu AI. Acesta spune că a cumpănit îndelung asupra acestei demisiei din USR, întrebându-se: ”Mai pot să-mi păstrez integritatea dacă rămân?”.
Foștii săi colegi au reacționat prin șeful de filială Bogdan Rodeanu, președinte interimar la USR Galați. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta subliniază că plecarea lui Gheorghe Ștefănache n-a reprezentat o surpriză și anticipează totodată destinația politică a fostului coleg – ”o structură ‘suveranistă’, mai nou înființată”.
”Senatorul USR Galați și-a anunțat public, în această seară, demisia din partid.
Nu este o surpriză pentru noi. De mai bine de un an și jumătate știam că acest moment va veni. Singura necunoscută era când. Iar ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, escaladarea discursului său de autovictimizare, a anunțat clar deznodământul pe care îl anticipam de mult.
Cât despre ce urmează, nu credem că traseul său duce nici spre PSD, nici spre PNL.
Probabil va urma o perioadă de ‘independent’, după care îl vom regăsi într-o structură ‘suveranistă’, mai nou înființată.
În fond, în politica românească, ‘independența’ este uneori doar stația de tranzit dintre partidul din care pleci și partidul în care ai decis de multă vreme să ajungi”, a scris, pe Facebook, Rodeanu.