Nick Rădoi a povestit, în cadrul unei emisiuni TV, prin intermediul unei intervenții video, că rezultatele ultimelor analize l-au determinat să își schimbe din nou stilul de viață și să revină la măsurile pe care le-a urmat în trecut.
„Vestea nu este așa bună, dar o voi rezolva. Trebuie să fim realiști, deși nu aș vrea să fiu realist. Dar, din cauză că trebuie să dau acest mesaj pentru mulți alții care trec prin această situație, realitatea este că boala asta nu ne va părăsi.
Deci va fi ceva constant care va apărea. Nu este nicio mirare. Eu, acum trei ani și jumătate, de când am început această problemă, aveam opt luni de trăit, maxim, și am rezolvat multe lucruri prin a afla ce să fac și cum să fac.
Dar, după o perioadă atât de îndelungată și am trecut prin atâta stres ca să pot să reușesc să îndeplinesc toate lucrurile și protocoalele și toate astea, trei ani și jumătate, am intrat într-un fel de depresie și am zis: „Gata, mă duc în Europa să mă distrez un pic” și m-am lăsat de tot ce făceam”, a povestit Nick Rădoi.
Nick Rădoi a explicat că, în cazul său, monitorizarea stării de sănătate nu se rezumă la investigațiile imagistice obișnuite. Milionarul susține că efectuează și teste ADN, despre care spune că îi pot indica din timp posibilitatea revenirii bolii. Recent, într-un interviu pentru SpyNews, acesta a dezvăluit că un astfel de test este extrem de costisitor, însă consideră că rezultatul poate fi important pentru luarea unor măsuri preventive.
„Ultimul test pe care l-am făcut… Eu fac teste de ADN. Scanările CT și PET-CT îmi arată că totul este perfect, că nu am nicio problemă, dar eu fac un test foarte delicat, un singur test este în jur de 30.000 de dolari, care îți spune din timp dacă boala va reveni.
Rezultatul a ieșit pozitiv în sensul că arată că boala va reveni. Așa că va trebui să intru iarăși pe regim, va trebui să stau departe de zahăr, de pâine, de toate lucrurile astea. Testele astea sunt bune pentru cine și le permite, fiindcă dacă te anunță din timp că boala va reveni, poți să iei măsuri dinainte.
Când ajungi să se vadă la PET-CT sau CT, e deja puțin cam târziu”, a declarat Nick Rădoi.