Ce spune Cătălin Măruță despre prestația lui Denise Rifai la Furnicuțele: „Toți suntem diferiți în felul nostru”. Cum a fost primit prezentatorul de foștii colegi

După un prim sezon moderat de Denise Rifai, Cătălin Măruță este noul prezentator al emisiunii Furnicuțele, care s-a declarat pregătit să preia frâiele sezonului al doilea, continuând proiectul de la Antena 1.
Anca Toma
07 sept. 2026, 09:10
Ce spune Cătălin Măruță despre prestația lui Denise Rifai la Furnicuțele:
Cătălin Măruță despre prestația lui Denise Rifai

Cătălin Măruță a început o nouă etapă în carieră printr-o schimbare de post cu totul neașteptată. După ce a petrecut 18 ani la Pro TV și a luat o pauză de câteva luni de pe micul ecran, moderatorul a surprins publicul făcând pasul către Antena 1.

Citește și: Ce taxe uriașe plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru școala privată la care învață David și Eva. Cei doi copii studiază la Cambridge School of Bucharest

Cătălin Măruță: „Denise a făcut o treabă senzațională”

Emoțiile cred că sunt indiferent de câți ani de experiență sau de televiziune ai. Dar sunt niște emoții constructive și mă bucur că există, pentru că sunt niște emoții care te fac să te concentrezi la putere maximă și să fie o emisiune în care să se întâmple niște lucruri care să ajungă la cei de acasă din punct de vedere al energiei. Adică toată emoția asta noastră de aici, care este constructivă, vrem să ajungă la cei de acasă.

Adică nu venim doar de dragul de a prezenta sau de a bifa o zi de muncă. Pur și simplu, este o parte din viața noastră, între 17 și 19, e o parte în care ne simțim bine aici și vrem ca lucrul ăsta să se transmită și celor de acasă. Și probabil despre emoțiile astea e vorba‘, a declarat Cătălin Măruță pentru unica.ro.

Prezentatorul spune că nu se simte deloc străin în noul trust, iar asta pentru că s-a reîntâlnit în platou cu oameni dragi. Revederea cu vechii colegi a transformat începutul proiectului într-o experiență familiară și plăcută.

Măruță i-a transmis public mulțumiri și aprecieri lui Denise Rifai pentru modul în care a gestionat prima ediție a show-ului. „Să știi că m-am bucurat foarte mult de primirea lor. Pe unii îi cunosc de foarte mult timp, am lucrat înainte cu ei la Pro TV, iar când am venit aici m-am simțit ca și cum îi cunosc pe oamenii ăștia de o viață. Efectiv, ăsta a fost sentimentul meu. Sunt niște oameni pe care îi cunosc efectiv și personal, și profesional, de foarte mult timp și mă bucur. A fost așa, ca între prieteni.

În primul rând, vreau să zic că e un format din Spania. În Spania face performanță de peste 18 ani. Este un format național și extrem de cunoscut în Spania. Primul sezon a fost prezentat de Denise, care, bineînțeles, are calitățile și modul ei de a-și pune amprenta.

Fiecare om vine cu energia lui, fiecare om vine cu modul lui de a fi. Cred că divertismentul o să fie punctul meu forte în această poveste. Cred că toți suntem diferiți în felul nostru și contează energia pe care o transmitem celor de acasă. Denise a făcut o treabă senzațională în primul sezon și chiar vreau să o felicit pentru lucrul ăsta. Sunt alte proiecte în care ea va fi implicată și sunt convins că va face același lucru bun”, a mai spus Cătălin Măruță.