Gabriela Cristea a vorbit deschis despre mesajele primite de la internauți, dar și despre felul în care privește acum reacțiile celor care o critică la un eveniment monden. Vedeta spune că, la început, comentariile negative au deranjat-o, însă, în timp, și-a schimbat perspectiva asupra acestui fenomen.
„Este firesc, nu poate să te placă toată lumea și nici nu e normal să te placă toată lumea, adică ar fi ceva în neregulă cu tine. Mi se pare că și haterii își au locul lor. Inițial eram un pic revoltată, pentru că fiind o chestie nouă, nu știam cum să o gestionăm, numai că încet, încet, după ce m-am gândit, după ce am analizat toată situația, mi-am dat seama că inclusiv ei își au rolul lor acolo în social media”, a declarat Gabriela Cristea pentru Viva!.
Vedeta mai spune că reacțiile din mediul online au determinat-o chiar să abordeze în propriile materiale anumite subiecte pe care consideră că oamenii nu le înțeleg în ceea ce o privește: „Pe mine, de exemplu, în ultima vreme mă inspiră să fac tot felul de materiale. Nu-i cert, că nu e treaba mea să-i cert, dar încerc să explic lucruri pe care constat că unii oameni nu le înțeleg, vis a vis de mine. Și, ce să zic? Critica e constructivă. Bine, misoginismul și mitocănia, la alea nu ne băgăm”.
La eveniment, Gabriela Cristea a optat pentru o ținută lejeră, despre care spune că a ales-o tocmai pentru a se simți confortabil și pentru a respecta tematica petrecerii: „Da, nu am încercat să forțez lucrurile și nici n-am vrut să vin într-o rochie sofisticată. Am vrut să mă simt lejer și să păstrez cumva și tematica. N-a fost greu”.
Citeşte şi: Amendă imensă decisă de instanţă pentru fiica lui Gigi Becali. Procesul nu s-a încheiat
Gabriela Cristea a fost prezentă la petrecere fără soțul ei, Tavi Clonda, iar întrebarea despre absența acestuia a fost inevitabilă. Vedeta a explicat că a venit împreună cu directoarea sa de marketing și a glumit pe seama unei posibile despărțiri: „Am venit cu directoarea mea de marketing. Ce vrei să știi? Nu ne-am despărțit!”.
Ulterior, Gabriela Cristea a precizat unde se află soțul ei și cine are grijă de cele două fete ale lor: „Voiam să fac o glumă, să vă las pe toți așa… Da, suntem despărțiți, Tavi e plecat cu băieții la Vama Veche, e plecat cu Naționala Artiștilor de Fotbal la Mamaia Veche și fetele sunt la soacra mea”. Și a adăugat: „Și, în general, facem chestia asta o dată sau de două ori pe an, fiecare se duce în lumea lui și ne relaxăm, pentru că eu cred că e nevoie și de asta”.