Bolojan și șefa CCR, așteptați marți la audieri în Senat pe tema controversatei întâlniri din august

Premierul interimar Ilie Bolojan și șefa CCR Simina Tănăsescu sunt așteptați marți la Comisia pentru Constituționalitate a Senatului, pentru audieri în ancheta legată de controversata întâlnire pe care au avut-o în august.
Mircea Filipescu
08 sept. 2026, 11:44
Bolojan și șefa CCR, așteptați marți la audieri în Senat pe tema controversatei întâlniri din august

Potrivit agendei publicate de Senat, Comisia pentru Constituționalitate se reunește marți în Salonul Alb, pentru audieri în cadrul anchetei parlamentare legate de întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, judecătoare la Curtea Constituțională a României (CCR).

Bolojan eea așteptat la ora 11:00, iar Simina Tănăsescu, la 11:30. În cazul în care președinta CCR nu se prezintă, la aceeași oră este programată audierea unui angajat al Serviciului de Protecție și Pază, notează mediafax.

În cadrul aceleiași anchete, tot marți, de la ora 13.00, sunt chemați președintele Senatului, Mircea Abrudean, directorul Cancelariei președintelui Senatului, directorul Cabinetului acestuia și directorul general al consilierilor președintelui Senatului.

Comisia a cerut să dispună de imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Palatul Parlamentului în ziua întâlnirii, inclusiv cele de pe căile de acces către biroul președintelui Senatului.

Citește și Lista scurtă a lui Nicuşor Dan pentru postul de premier. Preşedintele face nominalizarea înainte de plecarea în SUA

Ancheta parlamentară în acest caz a fost aprobată de Senat la 24 august, cu 67 de voturi pentru și 41 contra.

Întâlnirea Bolojan-Tănăsescu a avut loc pe 14 august, în biroul lui Abrudean și nu a fost anunțată public. Se întâmpla cu trei zile înainte ca CCR să analizeze sesizări privind noua lege a integrității.

Premierul interimar și șefa CCR au susținut că întrevederea a vizat exclusiv chestiuni administrative și că nu a fost discutat niciun dosar aflat pe rol la CCR.

Tănăsescu a susținut că întâlnirea a fost legată de nevoia CCR de spații suplimentare pentru desfășurarea activității, în timp ce Bolojan a respins criticile apărute după întâlnire, afirmând că ”se încearcă să se facă din țânțar armăsar”.

Premierul a mai spus, în același context. că întâlnirile dintre reprezentanții instituțiilor sunt firești atunci când trebuie rezolvate probleme administrative și că asta nu înseamnă discutarea unor cauze aflate pe rol la CCR.

Citește și Victor Ponta crede că Ilie Bolojan și USR-iștii ar putea susține o inițiativă AUR de suspendare a lui Nicușor Dan. ”Nu m-ar mira”