Punctul de trecere a frontierei Tudora (Republica Moldova) – Starokazacie (Ucraina) a fost atacat cu drone în noaptea de 8 spre 9 septembrie.
O dronă a lovit punctul de trecere, iar alte două drone au căzut în apropierea acestuia, potrivit Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, citat de Poliția de Frontieră a Moldovei.
Atacul a fost înregistrat între orele 23.35 – 00.05. Infrastructura punctului ucrainean de trecere a frontierei a fost afectată, iar activitatea a fost sistată.
Toate persoanele aflate în punctul de trecere au fost evacuate. În jurul orei 23.40, o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră din Republica Moldova a auzit patru explozii.
Doi morți și doi răniți, în urma atacului cu drone
Ulterior, la ora 1.45, Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei a anunțat că, în urma atacului cu drone asupra punctului de trecere Starokazacie, două persoane civile au murit, iar alte două au fost rănite. Cetățenia acestora nu a fost încă stabilită.
Punctul de trecere a frontierei rămâne închis. Autoritățile din Moldova anunță că în zona de frontieră de pe teritoriul țării nu au fost identificate fragmente de drone sau alte obiecte care să prezinte riscuri pentru securitatea populației. Situația este în continuare monitorizată.

Sfaturi pentru cetățeni
Cetățenii care aud zgomote specifice dronelor sau explozii sunt îndemnați să își păstreze calmul, să se adăpostească într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și să urmărească exclusiv informațiile transmise de autorități.
De asemenea, oamenii sunt rugați să nu se apropie de eventuale resturi ale unor aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112, mai transmite Poliția de frontieră.
Edilul din Mihăilenii Vechi, despre căderea dronei: S-au cutremurat pereții Primăriei
O explozie puternică a fost auzită de locuitorii satului Mihăilenii Vechi, raionul Râșcani, în momentul în care o dronă a căzut pe un câmp din apropierea localității. Primarul satului, Valerian Cecan, spune că sunetul a fost atât de puternic încât pereții biroului în care se afla s-au cutremurat.

„
„Explozia a fost atât de puternică, fiind în birou, s-au cutremurat pereții Primăriei. Mi s-a părut că din Ucraina s-a auzit explozia. În câteva minute m-au sunat oamenii și mi-au spus că pe vale ard, după explozie, porumbul și imașul. Am venit la fața locului și am anunțat autoritățile”, a declarat Valerian Cecan, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
Edilul spune că zgomotul a fost auzit de mai mulți locuitori, iar incidentul a provocat îngrijorare în rândul sătenilor.
„Este foarte îngrijorător. Toți sătenii au auzit, suntem îngrijorați”, a mai spus primarul. Potrivit lui Valerian Cecan, aparatul de zbor ar fi venit din direcția satului Mihăilenii Noi. În urma căderii acestuia pe câmp s-a produs un incendiu, care a afectat vegetația din zonă.
Serviciile specializate au intervenit la fața locului pentru documentarea incidentului și stabilirea tuturor circumstanțelor.