Noi alerte cod galben și portocaliu de caniculă în România la început de septembrie, apoi vin furtunile și vremea se răcește

Meteorologii ANM anunță o nouă zi cu temperaturi ridicate în România deși ne apropiem de mijlocul lunii septembrie. Au fost emise și două coduri galbene de caniculă pentru vestul și sudul țării. Apoi vremea se răcește în toată țara și vin ploile.
Alina Andrei
10 sept. 2026, 10:24
Noi alerte cod galben și portocaliu de caniculă în România la început de septembrie, apoi vin furtunile și vremea se răcește

ANM a emis ATENȚIONARE METEO COD GALBEN pentru intrvalul 10 septembrie, ora 12 – 10 septembrie, ora 18 de temperaturi deosebit de ridicate în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei.

”Joi (10 septembrie) în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-estul Moldovei și cea mai mare parte a Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Banatului, unde va fi caniculă”, anunță ANM.

Citește și: Prognoza meteo 10 septembrie 2026: Vreme de plajă la amiază, pe seară vin ploile

De asemenea, meteorologii ANM anunță AVERTIZARE METEO COD GALBEN în intervalul 11 septembrie, ora 12 – 11 septembrie, ora 18 pentru temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic în Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul, estul și sudestul Transilvaniei.

”Vineri (11 septembrie) în Crișana, Maramureș, nordul și estul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul, estul și sud-estul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate, iar maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade. Cele mai mari valori se vor atinge în județele Arad și Olt unde local va fi caniculă și disconfort termic (indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități)”, a transmis ANM.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 11 septembrie, ora 12 – 11 septembrie, ora 18
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat în Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, sud-vestul și centrul Transilvaniei.

”În Banat, vestul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul și centrul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Maximele termice se vor situa între 33 și 36 de grade. Cele mai mari valori, canicula și disconfortul termic accentuat (indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități) vor fi în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj”, potrivit ANM.

Citește și: Cod galben de caniculă, deși diminețile devin mai reci. În numai câteva ore diferențele termice ajung chiar și la 20 de grade

De vineri, de la prânz, vremea se răcește. ANM a emis o INFORMARE METEO pentru intervalul 11 septembrie, ora 12 – 13 septembrie, ora 22 de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, cantități însemnate de apă.

”Pe parcursul zilei de vineri (11 septembrie), în Banat, Crișana, la munte și izolat în restul teritoriului, vor fi intensificări ale vântului, iar la rafală se vor atinge viteze în general de 40…50 km/h.
Vremea va deveni instabilă, în seara zilei de vineri (11 septembrie) și în noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 septembrie) în vestul, nordul și centrul țării, iar sâmbătă (12 septembrie) și duminică (13 septembrie) în sud, est și centru. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm) și vijelii (viteze de 50…60 km/h). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp”, potrivit ANM.

 

 

PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI

Joi, vremea va fi frumoasă și călduroasă, cu o maximă termică de 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16…17 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 14 grade.

Vineri, vremea se va menține frumoasă și călduroasă. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului (viteze la rafală în general de 30…35 km/h), apoi slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 14…17 grade.

Sâmbătă, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea, când vor fi averse (cantități de apă în jurul a 5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla în general slab ziua, apoi moderat (viteze la rafală de 30…35 km/h). Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

Duminică, vremea va fi închisă și se va răci. Vor fi averse și se vor acumula cantități de apă în medie de 5…10 l/mp. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 23…25 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
„Muntele are ultimul cuvânt!”. Un pompier din Craiova se întoarce în Himalaya pentru provocarea supremă: 7.129 de metri și steagul „Științei„ în vârf
Capital.ro
Ce se afla, de fapt, în spatele etichetei „produse românești”. Peste 15 tone de legume retrase de la vânzare
Playtech.ro
Motivul pentru care milioane de oameni au această cicatrice pe braț. Ce au în comun cei care poartă semnul
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șofer de 73 de ani, filmat în timp ce mergea pe sens opus pe Autostrada A1. A provocat și un incident rutier, dar și-a continuat drumul
iamsport.ro
Bombă! Jean Valvis vrea să investească la o mare echipă din SuperLiga. Negocieri avansate
MediaFlux
Răsturnare de situație privind desemnarea noului premier! S-a aflat decizia lui Nicușor Dan (Surse)
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului