Secretul lui Ion Ţiriac dezvăluit de însuşi miliardarul care rămâne în Topul Forbes alături de Elons Musk

Numele lui Ion Țiriac apare și anul acesta în clasamentul miliardarilor, având o avere care depășește pragul de două miliarde de dolari. Jurnaliștii de la Forbes au făcut toate calculele și au întocmit noul clasament mondial. Cel mai bogat om din lume rămâne Elon Musk, în condițiile în care se apropie vertiginos de o bornă impresionantă: 900 de miliarde de dolari.
Alina Costache
12 sept. 2026, 16:40
Secretul lui Ion Ţiriac dezvăluit de însuşi miliardarul care rămâne în Topul Forbes alături de Elons Musk
Alexandru Țiriac, mesaj şocant pentru fanii de pe Instagram: "Mi-e frică că nu am trăit suficient"

Ion Țiriac, ajuns la 87 de ani, are o avere fabuloasă, deşi el susţine că a donat-o. Cei de la Forbes estimează că ar avea peste 2,3 miliarde de dolari. „Ion Țiriac este un fost sportiv profesionist care conduce Grupul Țiriac, o companie care are interese în imobiliare, auto, servicii financiare și multe altele.

După ce s-a retras ca jucător de tenis în anii 1970, Țiriac a antrenat și a manageriat jucători de top precum Guillermo Vilas, Marat Safin și Boris Becker. Și-a început cariera în investiții după căderea comunismului în România și, în cele din urmă, a fondat Grupul Țiriac. Deține o colecție de mașini și motociclete care însumează peste 400 de modele, unele dintre ele deținute anterior de Al Capone, Sammy Davis Jr. și Elton John.

Ion Ţiriac şi-a donat toată averea, estimată la peste 2 miliarde de dolari: „Am renunțat să mă mai ocup de business”

Țiriac a reprezentat România la nivel internațional şi în competițiile de hochei pe gheață, printre care se numără o participare la Jocurile Olimpice de iarnă din 1964, dar și în tenis, cu cele trei finale ale Cupei Davis”, au scris americanii.

Ion Țiriac a numit marele lui talent, peste cel din afaceri: „Nu au existat mulți ca mine”

Ion Țiriac și-a încheiat cariera de jucător profesionist în anul 1979, iar apoi și-a îndreptat atenția spre antrenorat. Consideră că acesta a fost marele său talent.

„După părerea mea, cel mai mare talent l-am avut ca antrenor. Nu au fost mulți antrenori care au luat copii și i-au făcut campioni mondial sau campioni de Grand Slam. Dacă îl iei pe unul la zece ani și câștigă un Grand Slam, ai avut noroc. Te-a făcut ăla antrenor. Dar dacă sunt doi copii, lumea începe să se gândească: «Poate o ști ăla ceva!». Și când ai patru sau cinci, deja devii Papa. Eu recunosc un singur om excepțional de la care am învățat: un australian, Harry Hopman. Am învățat de la el antrenoratul”, a declarat Țiriac pentru iamsport.ro.

 

 

Afacere între frații Dedeman și Ion Țiriac. Proiectul pregătit de Adrian și Dragoș Pavăl

 

 

„Am fost fascinat de dezvoltarea jucătorilor încă dintr-un stadiu incipient. Nu am vrut niciodată să lucrez cu un jucător consacrat! Am vrut să-i construiesc pe băieți, să-i modelez și să-i conduc. În zilele noastre, antrenorii sunt oameni care le desfac jucătorilor o sticlă cu apă, racordează racheta și închiriază un teren de antrenament – și câştigă mulți bani pentru asta. Jucătorii au adesea un psiholog, fizioterapeut și orice altceva există, sunt 7 oameni pe lângă ei în avion”, a mai spus Ion Țiriac.

În luna martie, averea lui Ion Țiriac se clasa pe locul 1.817 la nivel mondial în topul alcătuit de Forbes, fiind estimată la 2,3 miliarde de dolari.

Cunoscutul om de afaceri este fondator al „Țiriac Holdings”, care include servicii de import și retail auto, imobiliare, servicii financiare și transport aerian.

Alexandru Țiriac, fiul cel mare al miliardarului Ion Țiriac, este cunoscut și pentru faptul că și-a exprimat public temerile legate de viitorul resurselor umane în competiția cu inteligența artificială (AI).

Acesta ca și celebrul actor de la Hollywood, Ben Affleck, împărtășesc o viziune comună extrem de tranșantă cu privire la expansiunea inteligenței artificiale și impactul acesteia asupra creativității umane.

Subiectul care stârnește dezbateri intense în rândul românilor și la nivel internațional vizează modul în care tehnologia tinde să înlocuiască munca și trăirile autentice.

„Modelele video bazate pe AI funcționează, metaforic vorbind, ca și cum ar sta lângă cineva, i-ar observa tehnica și ar copia-o. În esență, asta sunt modelele video de mari dimensiuni sau modelele lingvistice de mari dimensiuni: sunt o bibliotecă de vectori de sens și transformatoare care interpretează contextul, nu-i așa? Dar ele nu fac decât să combine elemente care există deja. Nu se creează nimic nou… cel puțin nu încă.

Și, de fapt, ca să poți face asta, fii atent: meșteșugul înseamnă să știi cum să faci treaba; arta înseamnă să știi când să te oprești.

Și cred că va trece mult timp până când AI va învăța când să se oprească, pentru că este o chestiune de gust. Și, de asemenea, o lipsă de consecvență, o lipsă de control și o lipsă de calitate.”, a spus într-un video Ben Affleck, postat de Alexandru Țiriac pe Instagram.

În realitate, Affleck stabilește o graniță clară între execuție și creativitate. Algoritmii actuali pot încrucișa și remixa la nesfârșit datele existente, dar le lipsește scânteia originală. Ei nu pot crea nimic cu adevărat nou din punct de vedere conceptual, deoarece procesul generativ suferă de o lipsă cronică de consistență, control și calitate.

Alexandru Țiriac, mesaj şocant pentru fanii de pe Instagram: „Mi-e teamă că nu am trăit suficient”

„Mi-e frică că nu am trăit suficient”

Într-o notă similară și extrem de sinceră, românul Alexandru Țiriac a mărturisit pe rețelele de socializare o teamă existențială, legată de faptul că AI – tehnologia avansează atât de rapid încât oamenii riscă să nu mai aibă timp să trăiască profund.

Acesta a punctat: „Mi-e frică că nu am trăit suficient”, un semnal de alarmă legat de alienarea digitală și de nevoia de a prioritiza conexiunea umană reală în fața algoritmilor.

Dezbaterea atinge direct și piața muncii din România și transformările sociale actuale, unde frica de automatizare, pierderea locurilor de muncă tradiționale și digitalizarea excesivă creează anxietate colectivă.