Ilie Bolojan este de părere că patriot „cinstit” nu este cel care face paradă de acest lucru, ci cel care muncește din greu și care își întreține familia.
„Proiectul legat de sărutul drapelului național este într-o zonă de tip delicat. Sentimente pe care le are fiecare om, partea de credință sau patriotism, se gestionează într-o manieră discretă și personală. Degeaba te duci duminica la biserică și faci paradă dacă în timpul săptămânii nu te comporți ca atare.
Degeaba te duci în Piața Tricolorului dar îți bați joc de banii publici. Patriot este cel care își întreține familie, lucrează din greu, funcționarul public care își face munca în birou. Asta este o formă de patriotism cinstit, dar a ne duce în exces nu ajută nici la fondul patriotic și nici la abordări care nu aduc niciun plus„, a declarat Ilie Bolojan la B1TV
Un proiect AUR privind Ziua Drapelului prevede amenzi de până la 10.000 de lei pentru oficialii care refuză să sărute tricolorul și sancțiuni pentru neparticiparea la ceremonii. De asemenea, proiectul prevede că oficialii care se „sustrag voluntar” de la participarea la ceremonii ar putea fi cercetați penal pentru abuz în serviciu. Inițiativa, care a ajuns la Camera Deputaților, este criticată dur de UDMR, care anunță că nu o va susține la vot, afirmând că propunerile AUR încalcă autonomia cultelor și libertatea religioasă.
„Sărutarea drapelului la ordin, sub amenințarea amenzii? Asta vrea să introducă în lege inițiativa AUR. Demnitarii, directorii de școli și elevii desemnați ar urma să fie obligați să sărute tricolorul românesc, iar posturilor de radio și televiziune li s-ar impune ce să difuzeze de Ziua Drapelului Național.
Proiectul ar stabili inclusiv modul de desfășurare a ceremoniilor religioase, inclusiv în bisericile noastre. Acest lucru încalcă autonomia cultelor și libertatea religioasă”, transmite liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond.