Prințul Marco a devenit ținta comentariilor acide făcute de Speak și Florin Ristei, după ce aceștia au analizat schimbul său de replici cu ispita Cătălin Brînză. În cadrul emisiunii, Speak a lansat o ipoteză dură: concurentul ar profita doar de calmul ispitei și nu ar mai fi fost la fel de vocal dacă Cătălin ar fi adoptat o atitudine fermă sau chiar agresivă.
Reacția Prințului Marco nu a întârziat să apară după afirmațiile din podcast. Acesta a postat un clip pe TikTok în care i-a bătut obrazul lui Speak, taxându-l pentru că judecă oameni pe care nu îi cunoaște.
De asemenea, concurentul de la Insula Iubirii i-a amintit artistului de o întâlnire din 2016, din perioada în care Speak era cu Adelina Pestrițu, iar Marco deținea un club în Italia.
„Am văzut acest talk show sau cum se numește, podcast a lui domnu Speak. Și mi s-a părut așa mie, că este ok să poți să ai un podcast, să comentezi, să vorbești despre oameni care, de fapt, nu-i cunoști și să ai o părere, o impresie, dar una e să ai o părere și să spui o părere și alta e să faci obraznici și că dacă-ți dă ăla una și că-ți face și că-ți drege.
Păi în primul rând, domnul Speak, dacă tu ți-ai permis să vorbești despre noi, păi cum ar fi să vorbim și noi despre tine și să vorbesc eu care te cunosc personal.
Mă ții minte acuma, nu? 2016, Roma, Luxor. Să vorbim de când eu aveam club și te-am chemat la concert. Să vorbim despre suma pe care ai primit-o. Să vorbim de câte persoane au fost la concertul tău sau să vorbim despre… hai să-i zicem așa, despre restaurant și despre ce servești tu la restaurant și care sunt viciile tale la restaurant și ce-ți place cel mai mult.
Să nu uitați că oamenii aceștia care vorbesc și se dau perfecți… eu nu făceam așa. Cu cine erai tu, cu ce domnișoară erai în 2016? Acum ai o viață perfectă, you know, te-ai recurățat”, a spus Prințul Marco pe TikTok.