Simona Trașcă este sceptică în legătura cu ipoteza sinuciderii Mădălinei Apostol: „Nu și-ar fi lăsat ea copiii fără mamă”

Moartea Mădălinei Apostol a zguduit spațiul public. Printre cei care au reacționat se numără și Simona Trașcă, care a transmis un mesaj extrem de emoționant.
Alina Costache
14 sept. 2026, 13:36
Simona Trașcă este sceptică în legătura cu ipoteza sinuciderii Mădălinei Apostol:
Simona Trașcă a aflat cumplita veste

Simona Trașcă a aflat cumplita veste și a fost în stare de șoc, pentru că se știau destul de bine. Din perspectiva ei, ipoteza sinuciderii este complet exclusă, deoarece o cunoștea pe Mădălina ca fiind o femeie puternică, inteligentă, echilibrată și profund dedicată copiilor săi.

Citește și: Cadoul primit de Simona Trașcă de la soțul ei după nuntă: „Am ajuns la sapă”

Simona Trașcă: „Era o femeie cu suflet bun, frumoasă și blândă”

Cum am pus mâna pe telefon în dimineața asta, am văzut știrea că a murit Mădălina Apostol. Chiar m-am șocat și nu mi-a venit să cred. Însă, din păcate, am înțeles în momentul în care am văzut declarația iubitului ei că da, este adevărat. Nu știu ce s-a întâmplat de a ajuns în situația asta, pentru că, din ce se scrie, s-a sinucis! O cunoșteam bine pe Mădălina.

Am lucrat împreună și ne-am împrietenit. Au fost foarte mulți ani în care ne vedeam de câteva ori pe săptămână. Așa cum o cunosc eu, nu era o femeie care să ajungă să se sinucidă. Era o femeie cu suflet bun, frumoasă și blândă, dar și foarte puternică și inteligentă. Și, mai ales, era o mamă bună.

Era genul de mamă care și-a pus mereu copilașii pe primul loc și chiar nu înțeleg cum poate să fie vorba despre o sinucidere. Încă nu îmi vine să cred. Nu și-ar fi lăsat ea copiii fără mamă, fără protecția ei, fără să îi ajute și să îi îndrume prin viață. Am multe întrebări fără răspuns și multă tristețe. De ce? Dumnezeu să o ierte și condoleanțe familiei. Este foarte grea lupta cu depresia. Uneori privesti un om si habar nu ai ce e in sufletul lui”, a scris Simona Trașcă pe Facebook.