Discuțiile privind un viitor premier al României au continuat și pe parcursul acestui weekend, situația politică din țară fiind discutată inclusiv în cadrul unor întâlniri informale. Conform surselor, pe masa discuțiilor sunt în continuare cele trei nume: Luca Niculescu, Alexandru Nazare și Sorin Grindeanu, președintele gândindu-se la una dintre aceste variante.
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că PNL ar accepta soluția unui guvern de tehnocrați, inclusiv în situația în care acesta ar fi condus de un premier tehnocrat. Bolojan consideră că PSD a avut suficient timp pentru a forma un Guvern, însă nu dispune de o majoritate parlamentară.
Sorin Grindeanu susține că dacă PNL ar fi vrut un guvern de tehnocrați, atunci ar fi optat pentru Eugen Tomac sau ar fi venit cu o altă variantă. Astfel, social-democrații transmit că ei nu vor susține un guvern de tehnocrați, ci propun în continuare un guvern minoritar, fie condus de Sorin Grindeanu, fie un guvern minoritar condus de un independent, dar care să se formeze în jurul PSD.
Liderul PSD a precizat că partidul a mers la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea ca el să conducă viitorul Guvern.
În urmă cu aproape o săptămână, liderii PSD au decis, la Sinaia, că partidul este deschis atât variantei unui guvern minoritar condus de Grindeanu, cât și unui guvern condus de un premier independent, dar construit în jurul PSD.
Grindeanu a mai explicat că partidul a mers la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea ca el să conducă viitorul Guvern. În urmă cu aproximativ o săptămână, liderii PSD au decis, la Sinaia, că partidul este deschis atât variantei unui guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu, cât și unui guvern condus de un premier independent, dar construit în jurul PSD.
Problema principală rămâne însă obținerea celor 233 de voturi necesare pentru învestirea Guvernului. Pentru a strânge majoritatea, PSD ar avea nevoie de sprijinul unor formațiuni sau grupuri parlamentare din afara actualei formule de susținere.
De menționat că se ia în calcul în continuare și varianta alegerilor anticipate, pentru că, în cazul în care cea de-a treia variantă pică în Parlament, atunci președintele poate să dizolve Parlamentul.