Începe apelul în dosarul „10 August”. Foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță

Apelul în dosarul „10 august” începe marți, la Curtea Militară de Apel București, după achitarea în primă instanță a foștilor șefi ai Jandarmeriei acuzați de abuz în serviciu. Faptele se prescriu în octombrie 2026.
Andrei Ene
15 sept. 2026, 08:53
Începe apelul în dosarul „10 August”. Foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță
Sursă foto : Inquam Photos / Adriana Neagoe

Curtea Militară de Apel București începe marți, 15 septembrie, judecarea apelului în dosarul „10 august”, în care foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță pentru abuz în serviciu, în legătură cu intervenția violentă împotriva manifestanților din Piața Victoriei, la protestul din 10 august 2018.

Decizia Tribunalului Militar București a fost contestată de Parchetul Militar și de peste 100 de persoane vătămate, iar faptele se prescriu în octombrie 2026.

Citește și : Nicușor Dan subliniază că încrederea românilor în Justiție nu se câștigă ”cu încă un scandal”. ”Să îmbunătățească sau să scoată din nefuncționare niște mecanisme”

Dosarul îi vizează pe colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, și colonelul Cătălin Sindile, fost prim-adjunct al șefului Jandarmeriei Române.

Cei trei au fost achitați pe 15 iunie de către judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București, instanța stabilind că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

În același dosar, alți ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Capitalei, implicați în intervenția asupra protestatarilor, au fost achitați sau au primit pedepse cu suspendare.

Procurorii Secției Militare a Parchetului General i-au trimis în judecată pe foștii șefi ai Jandarmeriei în august 2023, în dosarul privind intervenția forțelor de ordine la protestul din 10 august 2018. În cadrul procesului, 312 persoane vătămate s-au constituit părți civile.

Potrivit anchetatorilor, Laurențiu Cazan, în calitate de comandant al acțiunii, precum și Gheorghe Cucoș și Ionuț Sindile, în calitate de coordonatori ai intervenției, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu.

Procurorii susțin că aceștia ar fi ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, să intervină în forță pentru dispersarea întregii mase de protestatari din Piața Victoriei. La protest participau aproximativ 30.000 de persoane, iar intervenția ar fi fost ulterior coordonată și condusă de cei trei ofițeri.

Citește și : Omar Hayssam va fi expulzat din România. În prezent este internat în spital

Potrivit rechizitoriului, intervenția în forță împotriva întregii mase de manifestanți a fost nelegală și nejustificată. Procurorii au mai susținut că folosirea unor mijloace din dotarea forțelor de ordine, precum bastoane de cauciuc, scuturi de protecție, spray-uri lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic și iritant-lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită și cartușe, poate fi considerată un tratament „inuman” și „degradant”.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Cum a ruinat FCSB meciul cu Petrolul după cea mai bună repriză a sezonului. Andrei Vochin: „Anomalia lovește din nou!”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea academică din Oradea este îndoliată. Profesorul Teodor Leuca a încetat din viață
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte