Traian Băsescu a comentat la România Tv imaginile șocante cu violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei. Fostul președinte al României este de părere că cei care s-au luat la bătaie cu jandarmii sunt de fapt provocatori, nu fermieri.
Fostul președinte al României îi îndeamnă pe cei aflați la conducerea țării să discute cu fermierii.
”Trebuie vorbit cu ei. Sunt si provocatori, se vede ca sunt de meserie luptatori cu jandarmii. Trebuie discutat cu ciobanii, cu fermierii, trebuie spus: oameni buni, v-au murit mii de oi, dar le-ati vaccinat? UE daca nu le-ati vaccinat nu o sa va dea niciun leu. Este clar ca Guvernul nu a facut nimic, in sensul ca nu au promovat vaccinul. Trebuie vorbit cu ei.
Atmosfera e tensionata. Trebuie sa chemi o delegatie in Palatul Victoria si sa discute cu ei. Oamenii astia nu pot fi lasati fara ca cineva sa vorbeasca cu ei.
Cei care provoaca bataia nu sunt fermieri si nici ciobani, sunt oameni adusi special pentru asta. Trebuie vazut daca AUR e implicat. E groaznic cum oamenii dau in jandarmi, jandarmii dau in oameni. Am vazut jandarmi loviti cu bata in cap, nu se poate”, a declarat Băsescu la România Tv.
Mii de fermieri au ajuns marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, la un protest prin care vor să atragă atenția asupra problemelor grave cu care se confruntă sectorul agricol.
Până la ora 13, patru persoane au fost conduse la sediul Secţiei 4 Poliţie, în urma violenţelor înregistrate între forţele de ordine şi protestatari, iar doi bărbaţi şi o femeie au primit îngrijiri medicale de la ambulanţele SMURD ca urmare a expunerii la gaze lacrimogene. Unii dintre participanţi au refuzat să respecte recomandările forţelor de ordine şi au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi, motiv pentru care jandarmii au folosit gaze lacrimogene.