Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că vrea să facă o nouă propunere pentru șefia guvernului până pleacă în SUA la Adunarea Generală a ONU. În acest context, partidele ar urma să fie chemate miercuri la consultări, după care șeful statului ar urma să desemneze premierul. Tudorel Toader, fost judecător al Curții Constituționale a României (CCR), este de părere că parlamentarii vor susține propunerea șefului statului, iar asta de teama alegerilor anticipate.
”Vom avea o majoritate pentru candidatul pe care îl va desemna zilele acestea.
Nimeni nu vrea să meargă la alegeri, nimeni nu vrea să piardă mandatul pe care-l are, chiar dacă-i de la putere, chiar dacă-i din opoziție. Eu personal așa cred, că nu se va ajunge la anticipate. Sigur, avem o retorică frumoasă: dacă e nevoie, vom spune de interesul și binele românilor, vom spune să nu mai cheltuim bani, vom spune că oricum majoritățile sau ponderea în parlament va fi cam aceeași și apare inutilă procedura anticipatelor”, a declarat, la Gandul, Tudorel Toader.
Fostul judecător CCR a reiterat, pe de altă parte, că nu șeful statului trebuie să se ocupe de asigurarea majorității necesare pentru instalarea unui nou Executiv, ci premierul desemnat.
”Nu președintele caută majoritatea parlamentară care să investească un guvern cu puteri depline. Nici partidele parlamentare nu caută majoritatea. Candidatul la funcția de prim-ministru identifică majoritatea, el face lista cu propunerile de miniștri, el stabilește programul de guvernare”, a explicat Toader.