Mircea Bravo s-a mutat din chirie direct în propria vilă din cartierul Andrei Mureșanu din Cluj-Napoca, o zonă de lux unde imobilele trec lejer de un milion de euro. Actorul s-a decis să facă această investiție după ce a aflat că va avea o fetiță. iar imaginile cu noua casă au devenit imediat virale.
Citește și: Mircea Bravo, anunț privind lansarea filmului „Băiat de milioane”. Ce actori vor apărea în noua producție
„Anul trecut m-a anunțat soția mea că e însărcinată și primul meu gând a fost dacă ne putem crește copilul în apartamentul în chirie? Oare avem destul spațiu? Sunt gânduri și frici pe care le are orice persoană când află că o să fie părinte, așa că primul gând a fost să ne putem muta în ceva mai mare.
La început ne-am dorit să luăm un apartament mai mare. Apoi am zis că mai punem 5.000 sau 10.000 de euro și apoi ne-am dat seama că ne putem permite o casă. Și apoi ne-am mutat în casa asta”, a spus Mircea Bravo.
După ce a prezentat întreaga locuință, vloggerul s-a oprit în living, camera pe care o consideră inima casei. În acest spațiu, el a amenajat un colț special de joacă, unde petrece timp de calitate alături de fetița lui.
„Spun că cea mai importantă zonă la o casă e sufrageria, pentru că în dormitor mi se pare că dormi, nu trebuie să ai multe pretenții. În dormitor doar te pui și dormi, dar în living, aici se adună familia și trebuie să îți vină să stai, practic apoi nu există comunicare în familie”, a mai adăugat Mircea Bravo.
Mircea Bravo, originar din localitatea Beclean (județul Bistrița-Năsăud), a ajuns la Cluj pentru a studia la Facultatea de Drept. Deși nu a profesat niciodată în domeniu, el a dat lovitura în mediul online prin clipuri comice scurte.