Victor Ponta, după ce a anticipat desemnarea lui Siegfried Mureşan cu anunţul „Şah-mat!”: „Președintele a făcut foarte bine. Eu nu îl votez!”

Cu o oră înainte de anunţul preşedintelui, Ponta a afirmat că, dacă ar fi fost în locul lui Nicușor Dan, l-ar nominaliza premier pe Siegfried Mureșan.
Viorel Dobran
17 sept. 2026, 17:55
Victor Ponta, după ce a anticipat desemnarea lui Siegfried Mureşan cu anunţul
Victor Ponta avertizează că România riscă să ajungă din nou la FMI

Deputatul Victor Ponta a transmis că Nicușor Dan „a făcut foarte bine” după ce l-a desemnat premier pe Siegfried Mureşan.

„Cei de la PNL și USR vor veni în Parlament luni sau marți. Dacă întrunesc voturile, vor guverna țara. Poate mai iau încă 53 de la S.O.S., POT și AUR.

Dacă nu, va pica în Parlament și președintele va face o nouă nominalizare. Partidele care îl susțin au 165 de voturi. Dacă vor să cumpere atâtea voturi în Parlament, să guverneze. Eu nu îl votez în Parlament.”

„Corect ar fi să spuneți că de acum o oră am publicat cine va fi desemnat, domnul Siegfried Mureșan (…) Era destul de clar. Cred că președintele a făcut foarte bine. Cei de la PNL, USR o să vină în Parlament luni, marți, când vor veni. Dacă întrunesc voturile, vor guverna țara. Au luat 11 deocamdată de la POT, S.O.S și AUR, poate mai iau. 53 le mai trebuie să ia de la POT, S.O.S și AUR. Dacă nu, va pica în Parlament și președintele va face o nouă nominalizare”, a afirmat, pentru Digi24, Victor Ponta.

Întrebat care este cel mai mare obstacol pentru Siegfried Mureșan, acesta a precizat: „El însuși și partidele care îl susțin. Au 180, bine, 165 de voturi, până la 233… Dacă pot să cumpere atâtea voturi în Parlament. Eu vă anunț de pe acum că nu-l votez, dar dacă pot să cumpere, să guverneze”.

„Toată propaganda a fost cu Nicușor Dan, PSDan și nu știu ce.. Uite că nu l-a desemnat pe Grindeanu. La fel, tot discursul PNL-USR era: «Domnule, să ne pună pe noi, că noi avem soluții». Deși tot ei sunt și acum, nu? Adică să rămână tot ei, de fapt. Se schimbă Bolojan cu  Siegfried. Haideți să vedem. Au voturi în Parlament, trec. Pot să guverneze, doamne ajută, să guverneze. Nu au voturi, atunci sigur va veni un alt guvern după ei”, a mai spus Ponta.

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, joi, pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Mureșan a anunțat că a acceptat propunerea șefului statului. El va trebui în următoarele zile să negocieze cu parlamentarii în așa fel încât să obțină o majoritate care să-l instaleze la Palatul Victoria.

Sorin Grindeanu, după ce Siegfried Mureșan a fost propus premier: „Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan”

Acum o oră, Ponta a afirmat că, dacă ar fi fost în locul lui Nicușor Dan, l-ar nominaliza premier pe Siegfried Mureșan.

„Dacă aș fi acum în locul lui Nicușor Dan, l-aș propune pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. El este «reprezentantul» Germaniei și al PPE, omul Rheinmetal, al Propagandei #Rezist din România, al lui Băsescu, dar și al partidelor «slujitoare»-USR și PNL!”, a scris Ponta.

Ce se întâmplă după ce Siegfried Mureșan a acceptat propunerea lui Nicușor Dan de a fi premier

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că îl propune pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan. El a mai spus că acesta i-a cerut un timp de gândire. ”Rămâne prima opţiune pentru mine în acest moment şi aştept să-mi confirme sau să-mi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a spus şeful statului. Mureşan a anunţat, într-o postare pe Facebook, că acceptă propunerea.