Câte voturi îi lipsesc lui Mureșan pentru a trece testul votului din parlament. Gorghiu: ”E obligatoriu să înceapă imediat dialogul cu partidele”. Dâncu (PSD) recomandă PNL să preia, ”cu siglă cu tot”, cele 10 priorități pentru România ale social-democraților

Desemnat premier de președintele Nicușor Dan, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan are o misiune extrem de dificilă în obținerea suportului necesar în parlament pentru învestire. Artimetica parlamentară spune că i-ar lipsi aproape 50 de voturi, cam tot atâtea câte i-au trebuit și lui Adrian Veștea și nu le-a obținut.
Alina Costache
17 sept. 2026, 20:09
Câte voturi îi lipsesc lui Mureșan pentru a trece testul votului din parlament. Gorghiu: ”E obligatoriu să înceapă imediat dialogul cu partidele”. Dâncu (PSD) recomandă PNL să preia, ”cu siglă cu tot”, cele 10 priorități pentru România ale social-democraților

Propus premier de trioul PNL-USR-UDMR, Mureșan s-ar baza, deocamdată, pe 186 de voturi – 80 de la liberali, 58 de la USR-iști, 31 de la UDMR și 17 de la reprezentanții minorităților naționale.

Ca să treacă testul votului din parlament, prim-ministrul desemnat are nevoie de 233 dintre cele 465 de voturi ale senatorilor și deputaților. ”Rebelul” din PNL Adrian Veștea a picat testul adunând doar 189 de voturi, deci se poate spune că Siegfried Mureșan se află acum cam în aceeași situație; îi lipsesc 47 de voturi, ceea ce nu e deloc puțin în condițiile în care un eventual suport al suveraniștilor l-ar lipsi însă de voturile UDMR – formațiune care își condiționează sprijinul de lipsa oricărui ajutor dinspre tabere precum AUR sau SOS.

Deputata Alina Gorghiu, aflată în tabăra anti-Bolojan din PNL, spune că ”este obligatoriu” ca Siegfried Mureșan să demareze de îndată ”dialogul cu partidele şi cu parlamentarii”.

”Această desemnare nu înseamnă automat că se şi învesteşte guvernul, pentru că acest premier trebuie să facă un program de guvernare, trebuie să negocieze cu partidele politice parlamentare, trebuie să vină în Parlament cu o echipă, cu un program şi, mai ales, cel mai important, cu o majoritate care să-l susţină. Eu, în momentul ăsta, vă mărturisesc că nu văd cele 233 de voturi, nu văd încă un guvern care să aibă garantată investirea, tocmai de aceea e obligatoriu pentru premierul desemnat să înceapă imediat dialogul cu partidele şi cu parlamentarii”, consideră Gorghiu.

Un alt ”rebel” din PNL, Hubert Thuma, subliniază, la rândul său, că Siegfried Mureșan ”nu are nicio șansă să primească votul de învestitură” fără sprijin de la PSD ori AUR.

”Cum face majoritate dacă nici cu PSD nici cu AUR?”, întreabă Thuma.

AUR însă pare să-și mențină ca prioritate alegerile anticipate și nu lasă loc, deocamdată, unui sprijin pentru Mureșan. ”Noi, la AUR, am spus foarte clar: nu vom vota un guvern din care nu facem parte. Dar faptul că s-a făcut o nominalizare, faptul că s-a intrat în acest parcurs, ne duce cu gândul că a doua nominalizare ar putea să se facă în siajul acestei nominalizări, pentru a transmite, dacă vreți, parlamentarilor că este ultima șansă să rămână în parlament, adică să evite anticipatele.

Nu știu care este gândirea președintelui din punctul acesta de vedere, dar noi am spus-o și o repetăm: anticipatele sunt cele mai importante lucruri pentru noi, sunt cele mai importante pentru România”, a spus prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu.

Citește și Nicuşor Dan, mesaj pe Facebook, după ce Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea pentru funcția de premier: „Indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul pro-occidental”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, s-a declarat surprins și dezamăgit de faptul că președintele l-a desemnat pe Siegfried Mureșan, însă pare că a lăsat o ”portiță” de negociere.

”„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României. Este greu de înțeles ce argumente a avut șeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureșan care, cu doar câteva zile înainte de această desemnare, făcea campanie feroce la Bruxelles împotriva propriei țări pentru tăierea fondurilor europene.

Trădarea nu poate face niciodată casă bună cu apărarea intereselor naționale. România se află, însă, într-o situație extrem de dificilă. Încăpățânarea lui Ilie Bolojan de a se ține de scaun cu orice preț și a bloca orice soluție rațională a crescut și mai mult nesiguranța în rândul oamenilor și a firmelor românești.
Sunt peste 30 de miliarde lipsă în buget – adică aproximativ 1,5% din PIB. După un an în care românilor li s-au cerut sacrificiu după sacrificiu în numele reducerii deficitului, cifrele arată câtă reformă mesianică a fost în realitate și cât marketing politic.

Am convocat o ședință a Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat pentru luni, 21 septembrie, în care vom analiza cu atenție această propunere a dreptei.

Spre deosebire de PNL-USR, noi înțelegem că lupta politică trebuie să se oprească acolo unde încep interesele legitime ale țării.

Ale țării noastre, Siegfried!”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Tot dinspre PSD, europarlamentarul PSD Vasile Dîncu spune că nu-i dă șanse lui Siegfried Mureșan la votul din parlament, cu amendamentul că lucrurile s-ar putea schimba dacă liberalii preiau în programul de guvernare, ”cu siglă cu tot”, cele 10 priorități pentru România ale social-democraților.

”Noi am propus un proiect cu 10 priorități ale României, cu 10 urgențe, pe care i-am invitat pe cei din Parlament să voteze, indiferent de partid, indiferent de credințe politice și ideologii. Acesta este documentul pe care ne bazăm noi.

Aș fi foarte curios să văd cum domnul Mureșan preia cele 10 priorități ale noastre cu siglă cu tot. Dacă le preia cu siglă cu tot, atunci suntem de acord”, a spus Dîncu.

Citește și Kelemen Hunor, după desemnarea lui Siegfried Mureșan: ”Nu acceptăm o majoritate bazată pe voturile AUR și ale partidelor extremiste”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT