Mirela Vaida a făcut anunțul după 17 ani de căsătorie. Dezvăluirile făcute pe rețelele sociale: „Trei copii, mii de întâmplări”

Mirela Vaida și soțul ei aniversează 17 ani de căsnicie cu o escapadă romantică la Veneția. Vedeta a publicat în mediul online imagini din această călătorie, împărtășind totodată cu fanii săi detalii și gânduri intime despre longevitatea mariajului lor. Cei doi parteneri formează un cuplu de 21 de ani și au împreună trei copii.
Alina Costache
21 sept. 2026, 10:27
Mirela Vaida a făcut anunțul după 17 ani de căsătorie. Dezvăluirile făcute pe rețelele sociale:
Mirela Vaida a făcut anunțul

Mirela Vaida a ales o destinație de poveste pentru a celebra 17 ani de căsnicie alături de Alexandru Vaida. Cei doi au plecat pentru câteva zile în Italia, la Veneția, pentru a marca această aniversare specială.

Citește și: Asia Express 2026. Gestul făcut de Cheloo pentru Mirela Vaida în timpul competiției: ”Ei puteau să fie primii, dar au stat să ne ajute pe noi”

Mirela Vaida: „Cu mine n-a avut timp să se plictisească niciodată”

Dacă mai punem și cei 4 ani de probe, teste, verificări și perioadă de garanție de dinainte, se fac 21 de ani împreună. Soțul meu este, fără îndoială, un erou. Dar nici nu vreau să-i dau toate meritele… Eu cred că i-a și plăcut! Pentru că, una peste alta, cu mine n-a avut timp să se plictisească niciodată. Și nici nu dă semne că ar începe acum. Așa că am fugit până la Veneția să marcăm momentul.

Am ajuns pe la 7:30 dimineața și am prins o Veneție aproape goală, liniștită și însorită. Am zis că ce bine am ales și că e orașul numai al nostru. Două ore mai târziu… se umpluseră străduțele, podurile și gondolele de nu mai știai pe unde să te strecori. Am luat-o la pas, am mers de ne-au ieșit ochii, iar acum ne-am retras puțin la refacere”, a spus Mirela Vaida pe rețelele sociale.

Pentru o seară perfectă în Veneția, cei doi au combinat propuneri diferite: muzică tradițională și panorame spectaculoase văzute de sus. De asemenea, artista s-a arătat extrem de recunoscătoare pentru familia și tot parcursul construit alături de soțul ei.

El mi-a promis o serenadă, eu i-am promis un sky bar. Fiecare cu romantismul lui! Vedem unde ne distrăm mai tare. Au trecut primii 17 ani de căsnicie. 21 de când suntem împreună. Trei copii, mii de întâmplări, bune și rele, râsete, nervi, oboseală, bucurii și o viață construită împreună. Și încă suntem aici. Împreună. Și încă râdem. Hai că se poate! La mulți ani nouă!”, a mai spus Mirela Vaida.