Premierul desemnat Siegfried Mureșan a transmis luni, la Știrile ProTV, că nu ia în calcul formarea unui Guvern alături de PSD, însă este dispus să negocieze cu social-democrații pentru susținerea Executivului în Parlament.
Întrebat dacă ia în calcul cooptarea social-democraților în Executiv, premierul desemnat a exclus această variantă, invocând colaborarea din ultimul an cu PSD.
„Cred că România poate fi guvernată de PNL, împreună cu USR și UDMR sau de PSD. Noi, împreună cu ei nu mai putem guverna după experiența din ultimul an, când nu și-au respectat angajamentele și au răsturnat Guvernul din care făceau parte. Ca atare, fie ei, fie noi, dar nu împreună.”, a transmis acesta.
În schimb, Mureșan spune că este dispus să poarte negocieri cu PSD pentru ca viitorul Guvern să primească voturile necesare în Parlament.
„Vom discuta cu ei. Primii parlamentari cu care voi discuta sunt, în mod firesc, cei de la PNL, USR și UDMR – partenerii noștri, pentru a le prezenta programul de guvernare pe care îl finalizăm, cel mai probabil, în cursul zilei de mâine. Vom discuta apoi cu grupul minorităților naționale, apoi vom încerca să avem un dialog cu PSD.”, mai arată Siegfried Mureșan.
Premierul desemnat a pus presiune politică pe social-democrați, susținând că aceștia trebuie să decidă dacă susțin un Executiv pro-european sau se apropie de AUR.
„Ei știu că nu sunt pesedist, sunt multe lucruri în care avem puncte de vedere comune, dar va fi un moment al adevărului pentru ei. Va susține PSD un Guvern pro-european care să facă lucruri bune pentru România sau își va consolida parteneriatul cu AUR? Deci îi vom trata cu respect ca grup parlamentar, nu vom încerca să divizăm.”, a mai punctat Siegfried Mureșan.
În ceea ce privește AUR, Mureșan a spus că nu intenționează să poarte negocieri cu formațiunea și că nu va merge la sediul partidului pentru a-i solicita sprijinul.
„Eu nu voi purta dialog cu AUR. Nu mă veți vedea la sediul AUR sau la grupul parlamentar AUR, pentru că cred că viziunea lor pentru România este fundamental diferită față de ceea ce vrem noi, o Românie modernă, europeană. Diferențele de opnie sunt mari. Testul adevărului va fi pentru PSD, dacă ei vor rămâne cu AUR sau vor da votul acestui Guvern.”, spune Siegfried Mureșan.
După ce a spus că va negocia cu social-democrații, premierul desemnat a lansat un atac la adresa acestora.
„Nu cred că istoria PSD-ului este de a spune adevărul. Istoria PSD-ului este de a încerca să îmbârlige oamenii, întotdeauna PSD și-a dorit ca oamenii să fie slabi, șantajabili, manipulabili. Oamenii trebuie să știe adevărul. Economia, acum un an de zile, după prim-ministrul de atunci, a fost într-o situație la limită, pe marginea prăpastiei”, a mai arătat Siegfried Mureșan.