Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil vor sta despărțiți mai bine de o lună. Ce a făcut prezentatorul înainte de a pleca în Malta

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil urmează să stea despărțiți aproximativ o lună și jumătate, cât timp prezentatorul va fi în Malta pentru filmările noului sezon al emisiunii Power Couple.
Irina Dumitrescu
22 sept. 2026, 08:17
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil vor sta despărțiți mai bine de o lună. Ce a făcut prezentatorul înainte de a pleca în Malta

Înainte de plecare, Gabriela Prisăcariu își imaginase o ultimă zi petrecută împreună cu Dani, dar planurile soțului ei au fost altele.

Fostul model a povestit pe rețelele de socializare cum a decurs ultima lor zi înainte de despărțirea temporară. În locul unei după-amiezi și a unei seri în doi, Dani a ales să se bucure de una dintre pasiunile sale: motocicleta. Gabriela a relatat totul cu umor, spunând că alegerea soțului eu nu a fost tocmai cea la care se aștepta.

Citește și: Ce a pățit Gabriela Prisăcariu la grădinița fiului ei! Reacția lui Dani Oțil: „Instagram versus Reality”

Gabriela Prisăcariu a explicat în mediul online că plecarea lui Dani în Malta are loc în aceeași perioadă a anului, realizând cât de repede trece timpul. Vedeta a povestit că, deși ar fi putut profita de ultima zi împreună, prezentatorul a avut alte planuri.

„A sosit și acel moment din an. Nu știu când a trecut anul ăsta. Soțul meu pleacă pentru o lună și jumătate în Malta, pentru că încep filmările la Power Couple și, probabil, veți crede că vom petrece o după-amiază și o seară romantică. Ei bine, nu! Ce a decis soțul să facă astăzi?

Să meargă la Enduro, bineînțeles. Explicația este una logică. Dacă, și subliniez aici, dacă atunci când se va întoarce el va veni iarna și frigul, zăpezile alea mari, și nu o să poată să se mai dea la Enduro până în primăvară? Asta mă minte în fiecare an. Se dă toată iarna, lejer, la Enduro, nu are nicio problemă”, a spus Gabriela Prisăcariu, într-un videoclip postat pe pagina sa de Instagram.

Citește și: Gabriela Prisăcariu, prezentă la un concurs de enduro pentru a-l susține pe Dani: „Mi se pare că sunt o nevastă chiar mișto”

Vedeta a continuat în aceeași notă amuzantă, explicând că argumentul folosit de Dani înainte de plecare nu este unul nou. Potrivit vedetei, prezentatorul găsește în fiecare an un motiv pentru a merge cu motocicleta. De această dată, explicația a fost legată de venirea sezonului rece și de posibilitatea ca, după întoarcerea din Malta, să nu mai poată practica Enduro.

„Zice că nu mai are timp să se dea cu motocicleta lui și cu mine are timp să stea toată iarna. Dar cu motocicleta lui la Enduro, nu! Așa că, ce voiam eu să vă zic este că îmi place mult să fiu femeie măritată și-l iubesc pe soțul meu foarte mult. Dar câteodată îmi vine… Da”, a mai spus vedeta, pe un ton ironic.