AUR nu va participa la votul pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Deputatul AUR Dan Tănasă a dat asigurări că nu vor fi trădări în rândul colegilor săi din AUR și niciun parlamentar al formațiunii nu va da vot de încredere Guvernului lui Siegfried Murșan.
„Nu mă aștept să trădeze nici măcar un singur coleg de la AUR în această chestiune”, a declarat deputatul AUR.
Dan Tănasă este de părere că Guvernul Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestire, în condițiile în care acesta nu are sprijinul AUR.
„Mi-e greu să cred că dacă un Ilie Bolojan nu a găsit suficiente pârghii în condițiile în care avea pâinea și cuțitul… n-a găsit suficiente pârghii încât să-și găsească parlamentari să nu-i cadă guvernul, mi-e greu să cred că un personaj ca Vasile Mureșan (Siegfried Vasile Mureșan) o să fie în stare să încropească în condițiile în care el nu are pâinea și cuțitul, să-și găsească transfugi și suficiente voturi în alte circunstanțe”, a mai spus Dan Tănasă la Gândul.
Siegfried Mureșan a anunțat că va negocia susținerea guvernului cu PNL, USR și UDMR și ulterior cu grupul minorităților, excluzând negocierile cu AUR.