Începând cu anul 2023, ziua de 15 septembrie este prilej de mare sărbătoare pentru Medana și Alin Oprea. Cei doi sărbătoresc aniversarea căsătoriei, iar anul acesta au ajuns la borna cu numărul 3.
Ziua de 15 septembrie va rămâne pentru totdeauna drept cea mai frumoasă zi pentru îndrăgitul cuplul. A fost momentul în care iubirea lor a fost încununată de Taina Sfintei Cununii. Doi oameni credincioși și fideli, Medana și Alin Oprea au jurat să se iubească veșnic și se țin de cuvânt cum nu se poate mai bine.
Ei formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc, iar asta nu o spunem noi, ci faptele lor vorbesc de la sine. Sunt apreciați, respectați și iubiți de români, iar ei le întorc acestora dragostea, sprijinul și prețuirea.

Într-un interviu în exclusivitate pentru RomâniaTV.net, frumoasa Medana Oprea ne-a declarat ce au însemnat acești 3 ani pentru ea și pentru soțul ei. Superba vedetă ne-a povestit și cum au sărbătorit, alegând să petreacă momente speciale într-un loc de vis, departe de agitația cotidiană.
”Pentru noi, această aniversare nu a însemnat doar trecerea timpului, ci confirmarea unei alegeri făcute din iubire, maturitate și încredere. Am sărbătorit într-o atmosferă romantică și intimă, bucurându-ne unul de celălalt, de liniște și de tot ceea ce am construit împreună.
Privind aceste imagini, văd mai mult decât o aniversare. Văd doi oameni care s-au ales, care s-au susținut și care au crescut împreună. Văd recunoștința pentru fiecare zi trăită alături de Alin și certitudinea că iubirea adevărată poate vindeca, poate înălța și poate oferi vieții un sens nou”, a declarat Medana Oprea.
Cu eleganța care o caracterizează, Medana a declarat că cel mai frumos aspect al relației cu Alin Oprea, dincolo de iubirea care îi leagă, este parteneriatul pe care îl au în toate aspectele vieții lor. Muncesc împreună, au aceleași visuri și amândoi construiesc cărămidă cu cărămidă, în fiecare zi, relația puternică și armonioasă pe care o vedem mereu. Și, să nu uităm, cel mai important, o relație reală, curată și cinstită.
”După trei ani de căsnicie și șapte ani de relație, ne iubim cu aceeași intensitate, dar cu și mai multă profunzime. Suntem o echipă în viață, în proiectele noastre și în fiecare vis pe care îl transformăm împreună în realitate. Aceasta este, pentru mine, adevărata frumusețe a unei căsnicii: să te simți iubit, respectat, protejat și să știi că, oriunde te-ar purta viața, ai lângă tine omul pe care îl poți numi acasă”, a mai spus frumoasa poetă.

Nici Alin Oprea nu s-a lăsat mai prejos și a postat un mesaj sublim pe rețelele sociale, aici unde își exprimă încă o dată dragostea și recunoștința pentru soția lui, mărturisind că se simte de-a dreptul binecuvântat să aibă o femeie precum Medana alături de el.
”Dacă ar fi să descriu dreptul la a doua șansă, la iubire și la fericire, aș lăsa aceste fotografii să vorbească pentru noi. Ele surprind mai mult decât chipuri și clipe frumoase. Spun povestea a doi oameni care au avut curajul să creadă din nou, să își deschidă sufletele și să primească darul unei iubiri adevărate. Fericirea nu vine întotdeauna atunci când o aștepți. Uneori, te găsește după furtuni, după lecții grele, tocmai când credeai că drumul tău fusese deja scris. Și îți demonstrează că Dumnezeu nu întârzie niciodată. El așază omul potrivit în viața ta atunci când sufletul este pregătit să îl recunoască.
Trecutul nu îți poate lua dreptul la un nou început. Că iubirea poate vindeca, poate reclădi și poate transforma două destine într-un singur drum. Noi suntem dovada că a doua șansă poate deveni cea mai frumoasă poveste a vieții.
Așa am sărbătorit noi aniversarea nuntii noastre , care a avut loc pe 15 septembrie”, a scris Alin Oprea pe Facebook, unde a postat mai multe imagini alături de soția lui.