Sorin Grindeanu: „Siegfried Vasile Mureşan să-şi dea demisia din Parlamentul European, altfel face un joc ieftin”

Preşedintele PSD îi cere premierului-desemnat să mai lase din aroganţă şi din înjurăturile la adresa social-democraţilor.
Viorel Dobran
23 sept. 2026, 14:38
Sorin Grindeanu:

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge informaţiile potrivit cărora PSD s-ar teme de alegeri anticipate pe motiv că are un scor foarte scăzut în sondajele de opinie. Liderul social-democraţilor l-a criticat dur pe premierul-desemnat, căruia i-a cerut să vină pregătit la consultările de miercuri seară.

Președintele PSD spune că a discutat miercuri dimineață cu Siegfried Mureșan și că acesta s-ar fi angajat să îi trimită programul de guvernare. Documentul nu ar fi ajuns însă la liderul social-democrat până la momentul declarațiilor sale.

„Am avut astăzi dimineață o discuție cu dl Siegfried Vasile Mureșan, în care s-a angajat că îmi va trimite programul de guvernare. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Probabil că dl Mureșan mai are nevoie de «timp de gândire»”, a declarat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: „A fi un Bolojan Second Hand nu ține loc de program de guvernare”

Sorin Grindeanu a lansat miercuri un atac dur la adresa premierului desemnat Siegfried Mureșan, după ce, spune liderul PSD, programul de guvernare pe care liberalul se angajase să i-l trimită nu a ajuns până la momentul conferinței sale de presă. Grindeanu îl acuză pe Mureșan că este ezitant, că depinde de aprobarea conducerii PNL și că nu are o viziune economică proprie, îl numește „Bolojan Second Hand” și „pionul lui Ilie Bolojan” și îi cere să demisioneze din Parlamentul European dacă intenția sa de a deveni premier este una reală. În același timp, liderul PSD spune că îl așteaptă la sediul partidului pentru o discuție despre economie și programul de guvernare.

„Este însă îngrijorător că PNL-USR propun un premier ezitant și care cere mereu aprobare de la șefii săi”, a afirmat Grindeanu.

Cu toate acestea, liderul social-democrat spune că ușa PSD rămâne deschisă pentru negocieri. „Eu l-am anunțat pe domnul Mureșan că, atunci când se va simți pregătit pentru o discuție serioasă, îl aștept la sediul Partidului Social Democrat.”

Îi cere să demisioneze din Parlamentul European: „Acesta este momentul adevărului pentru domnul Mureșan”
Sorin Grindeanu a formulat și o condiție politică prin care susține că Mureșan ar trebui să demonstreze că își asumă cu adevărat candidatura pentru Palatul Victoria: demisia din Parlamentul European.

„Până atunci, domnul Mureșan ar trebui să facă un gest care să arate că intenția sa de a ajunge premier este una reală. Domnul Mureșan trebuie să își anunțe demisia din Parlamentul European. Trebuie să demonstreze că își asumă total responsabilitatea pentru România!”, a spus președintele PSD.

Grindeanu a întors astfel împotriva premierului desemnat formula „momentului adevărului”, folosită mai devreme de Mureșan cu referire la PSD.

„Acesta este momentul adevărului pentru domnul Mureșan. Fiind ales pe liste comune PSD-PNL, are girul nostru să se retragă din poziția de europarlamentar!”, a continuat liderul social-democrat.

Mureșan declarase anterior, în aceeași zi, că PSD va trebui să decidă dacă susține un guvern pe care el îl descrie drept pro-european sau dacă alege colaborarea cu partide pe care le califică drept anti-europene, populiste și extremiste.

 
Sorin Grindeanu susține că, dacă Mureșan nu renunță la mandatul de europarlamentar, candidatura sa pentru funcția de premier nu ar demonstra suficientă asumare. Este o apreciere politică formulată de liderul PSD, nu o condiție juridică pentru desemnarea sau învestirea unui premier.

„Altfel, domnul Mureșan face doar un joc politic ieftin, în timp ce România este în criză profundă. Până acum, a demonstrat prin toate acțiunile sale că nu vrea să fie votat”, a declarat Grindeanu.

Atacul a continuat cu o acuzație la adresa relației dintre Mureșan și Ilie Bolojan: „Domnul Siegfried Vasile Mureșan este doar pionul lui Ilie Bolojan, care dorește prelungirea acestei crize politice.”

Grindeanu a revenit apoi asupra cererii privind mandatul european: „Repet: dl Mureșan trebuie să își dea demisia pentru a arăta că este asumat și decis să conducă Guvernul României.”

O parte importantă a atacului liderului PSD a vizat programul economic prezentat miercuri de premierul desemnat. Mureșan anunțase că nu intenționează să majoreze taxele și impozitele, că vrea un guvern cu trei vicepremieri cu portofolii și că obiectivul său este ca economia să crească într-un ritm superior datoriei publice.

Grindeanu susține însă că nu a identificat o viziune economică proprie în declarațiile lui Mureșan. „Am urmărit cu atenție declarațiile domnului Mureșan. Din păcate, nu are nicio idee despre ce trebuie făcut cu economia românească. A fi un «Bolojan Second Hand» nu ține loc de program de guvernare. Este doar un produs politic marcat de aroganță și tupeu”, a declarat președintele PSD.

Grindeanu a insistat că, din perspectiva sa, mesajele premierului desemnat conțin mai degrabă atacuri la adresa PSD decât soluții economice.

„M-am străduit să găsesc viziunea economică în spusele domnului Mureșan, dar, în afară de atacuri la adresa PSD, nu am văzut încă nimic. Este clar că avem de-a face cu extensia lui Ilie Bolojan. Domnul Mureșan nu are personalitate proprie”, a afirmat liderul social-democrat.

Aceste caracterizări reprezintă poziția politică a lui Sorin Grindeanu în disputa dintre PSD și premierul desemnat.

În ciuda atacurilor, Grindeanu nu a închis posibilitatea unei negocieri. Liderul PSD spune că partidul său este dispus să discute cu Mureșan, însă vrea ca întâlnirea să aibă drept temă economia și programul de guvernare.

„Partidul Social Democrat a demonstrat însă că poate pune interesul țării mai presus de orgolii. De aceea, îl aștept pe domnul Mureșan la sediul Partidului Social Democrat pentru a avea o discuție reală despre economia României”, a declarat Grindeanu.

Mesajul său s-a încheiat cu o nouă săgeată către premierul desemnat: „Românii au nevoie de soluții, nu de lozinci. Sper ca dl Mureșan să vină pregătit!”

Mureșan anunțase anterior că dorește „un dialog civilizat” cu PSD și găsirea unei căi de colaborare, precizând totodată că nu va încerca să obțină separat voturi de la parlamentarii social-democrați și că va negocia oficial cu Sorin Grindeanu și conducerea partidului.

Reacția vine la câteva ore după ce Siegfried Mureșan a anunțat că PNL, USR și UDMR îi oferă oficial sprijin politic și că intenționează să discute cu Sorin Grindeanu și conducerea PSD. Premierul desemnat declarase că negocierile cu social-democrații vor fi purtate exclusiv instituțional și spusese că viitorul cabinet va reprezenta un „moment al adevărului” pentru PSD.

 

CURS a realizat un nou sondaj de opinie la nivel național de tip OMNIBUS, care ne arată rezultatul crizei politice, dar mai important ne indică ce s-a întâmpla în cazul alegerilor anticipate, un scenariu tot mai plauzibil. Conform sondajului CURS, AUR se menține pe primul loc, urmat de PSD, în timp ce PNL și USR sunt la mare distanță, chiar în ușoară scădere, semn că decontează masiv costurile crizei politice fiind la guvernare.

 

Victor Negrescu, replică pentru Siegfried Mureșan: Orientarea europeană a PSD este clară. Nu ne trebuie certificate politice eliberate de Mureșan

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu îi răspunde premierului desemnat Siegfried Mureșan, după ce acesta a vorbit despre un „moment al adevărului” pentru Partidul Social Democrat, cerând socialiștilor europeni să facă presiuni asupra PSD.

Acesta spune că „momentul adevărului” este pentru premierul desemnat, precizând că acesta ar trebui să prezinte „concret ce propune pentru România” și pe ce majoritate parlamentară se bazează.

„România are nevoie de soluții, nu de ultimatumuri”, a transmis Victor Negrescu, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Siegfried Mureșan vorbește despre un «moment al adevărului» pentru Partidul Social Democrat și cere socialiștilor europeni să facă presiuni asupra noastră. Cred că momentul adevărului este, de fapt, pentru premierul desemnat: ce propune concret pentru România, pe ce majoritate se bazează și de ce PNL recrutează activ parlamentari traseiști din zona denumită extremistă?”, a scris Negrescu.

Cele zece priorități ale PSD
Europarlamentul afirmă că PSD a prezentat zece priorități, adăugând că partidul este pregătit să își asume responsabilitatea, dar „nu poate susține continuarea acelorași politici care au afectat economia”

„PSD a pus pe masă zece priorități clare. Relansarea economiei. Investiții în energie, infrastructură, apărare, educație și sănătate. Reforma serviciilor publice. Protejarea investițiilor și a locurilor de muncă. Absorbția fondurilor europene. Astăzi, împreună cu președintele Sorin Grindeanu am discutat aceste soluții cu ambasadorii Franței, Germaniei și Regatului Unit. Mesajul este simplu: PSD este pregătit să își asume responsabilitatea, dar nu poate susține continuarea acelorași politici care au afectat economia”, a transmis Victor Negrescu.

Victor Negrescu mai spune, de asemenea, că „avem nevoie de creștere economică, investiții, o colectare mai bună și un stat mai eficient”

„Deficitul trebuie redus, dar nu sufocând economia prin taxe și tăieri suportate în principal de salariați şi pensionari împreună cu familiile lor și de reprezentanții mediului privat.”, a scris Negrescu.

Acesta a respins și afirmațiile venite din partea premierului desemnat, potrivit cărora PSD ar trebui să demonstreze dacă este un partid pro-european.

„Iar orientarea europeană și euroatlantică a PSD este clară. Am demonstrat-o prin fapte și prin pozițiile noastre în România și în Europa. Nu avem nevoie de certificate politice eliberate de domnul Mureșan”, a transmis acesta.

Astăzi, Siegfried Mureșan a fost întrebat, după negocierile cu PNL, USR și UDMR pentru programul de guvernare, dacă, din punctul său de vedere, PSD este un partid pro-european.

Acesta a spus că PSD „pretinde” că este pro-european, făcând precizarea că acest caracter trebuie demonstrat „prin acțiuni, nu prin declarații”.

Referitor la declarațiile lui Siegfried Mureșan, Negrescu afirmă că în urmă „cu doar câteva zile compara invitația PSD la dialog cu o invitație a lui Vladimir Putin către Volodimir Zelenski. Acum are nevoie de voturile PSD și cere intervenții de la Bruxelles împotriva noastră.

„Dacă dorește cu adevărat dialog, să răspundă celor zece propuneri”, spune europarlamentarul.

Acesta mai declară că „Partidul Social Democrat va evalua orice guvern după program, echipă și după soluțiile oferite românilor”.

„A discuta despre aceste priorități nu înseamnă un cec în alb pentru nimeni. România are nevoie de stabilitate, investiții și relansare economică. Despre aceste lucruri ar trebui să discutăm”, a mai scris Victor Negrescu.

Manda, despre Mureșan: Momentul adevărului trebuia să însemne recunoașterea eșecului guvernării Bolojan 

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat miercuri că ”momentul adevărului” pentru premierul desemnat, Siegfried Mureșan, trebuia să însemne ”recunoașterea eșecului guvernării Bolojan” și prezentarea unei alternative la o guvernare bazată pe austeritate, fără viziune economică, care a cerut permanent sacrificii de la oameni.

”Momentul adevărului a fost astăzi, domnule Mureșan. Și a fost pentru dumneavoastră! Momentul adevărului trebuia să însemne recunoașterea eșecului guvernării Bolojan și prezentarea unei alternative la o guvernare bazată pe austeritate, fără viziune economică, care a cerut permanent sacrificii de la oameni. În schimb, românii au aflat că le propuneți să continuăm exact de unde a rămas domnul Bolojan. După patru luni și jumătate, ați venit în fața lor cu aceleași promisiuni: vom face, vom reforma, vom continua”, a scris Manda pe Facebook.

El a adăugat că românii știu deja ce a însemnat această ”reformă” – ”au plătit mai mult, și-au permis mai puțin, iar economia României a intrat în recesiune”.

”Încăpățânarea de a prezenta această direcție drept o nouă soluție nu oferă României o șansă. Înseamnă să condamnați românii la continuarea unei guvernări care i-a sufocat în ultimele luni. Și, înainte să vorbească despre un ‘test pentru PSD’, domnul Mureșan ar trebui să-și amintească un lucru simplu: PSD este cel mai mare partid din Parlament și a susținut de la început formarea unui Guvern stabil. Dar un Guvern pentru români, domnule Mureșan! PNL este partidul care a blocat orice soluție rațională pentru formarea unui Guvern și care, după luni întregi de criză politică, le cere acum românilor să o ia de la capăt, pe același drum care a aruncat țara dintr-o criză în alta. Așa că nu PSD are de trecut testul dumneavoastră, domnule Mureșan. Dumneavoastră l-ați picat deja în fața românilor! Iar PNL trebuie să explice de ce, după eșecul acestei direcții, insistă să ducă România mai departe pe același drum”, a adăugat acesta.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
De ce același produs de pe Temu poate avea alt preț de la o zi la alta. Ce se întâmplă, de fapt, în aplicație
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Florin Prunea l-a caracterizat în două cuvinte pe Adrian Elicopter
MediaFlux
Imagini inedite cu patronul Rapidului. Dan Șucu a fost surprins de Paparazii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte